Târgu-Mureş:Întâlniri romantice la „ceasul floral”, din 5 mai

Montat în Piaţa Trandafirilor la mijlocul anilor ’60, ceasul floral este un simbol al oraşului. Acesta va fi repus în funcţiune în 5 mai şi va arăta ora exactă, fără întârzieri, până la începutul iernii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tradiţionalul ceas floral din centrul oraşului va fi repus în funcţiune în data de 5 mai. Odată cu venirea zilelor calde, mureşenii vor regăsi bătăile ceasului decorat cu flori de fiecare dată când vor traversa strada în Piaţa Trandafirilor. Construit în centrul oraşului la începutul anilor ’60, atunci când Târgu-Mureşul devenea Oraşul Trandafirilor, ceasul cu flori şi-a câştigat în timp statutul de simbol al oraşului, uzitat de tinerii care ăşi dau întâlniri romantice. „Pregătim florile cu care vom decora ceasul şi de la începutul lui mai va putea fi reluată tradiţia întâlnirilor amoroase în locul respectiv. Ca în fiecare an, de decorarea ceasului ne-am ocupat noi şi am ales un model special, care să sublinieze caracterul local al acestui punct de atracţie al Târgu Mureşului. Florile cu care acesta va fi decorat vor completa diversitatea florală din Piaţa Trandafirilor. De peste 40 de ani, de când funcţionează ceasul, nu au existat probleme cu el şi nu a înregistrat niciodată întârzieri”, a declarat Gheorghe Mureşan, directorul Serelor mureşene, serviciul public care se ocupă de îngrijirea ceasului cu flori.

Mureşenii îl aşteaptă cu drag

Mureşenii aşteaptă momentul în care ceasul va fi repus în funcţiune, deoarece acesta are o importanţă sentimentală. Pe lângă utilitatea clasică, ceasul este un vestitor al zilelor călduroase şi un loc de întâlnire. „În acest loc e montat bradul de Crăciun, iarna, iar ceasul cu flori în restul anului, aşa e de când mă ştiu. Când mă întâlnesc cu prieteni din alte cartiere în centru, stabilim mereu ca loc de întâlnire „ceasul”, aşa procedează toată lumea. Abia aştept să-l monteze din nou”, ne-a spus Sebastian Pocoară, 18 ani, elev. Ceasul va fi montat în centrul oraşului până când temperaturile vor scădea, cel mai probabil la începutul iernii, moment în care va fi readus la Sere şi depozitat într-o magazie, pentru protejarea mecanismului de funcţionare.

Peste 6.000 de flori

Pe cadranul ceasului vor fi plantate, ca şi anul trecut, 20 de specii de flori, cum ar fi begonia, coleus, kleinia, irizine, eseveria, ejerantus, alternantera, seduum, adică flori tipice oricărui mozaic floral urban. În total, ceasul va fi decorat cu aproape 6.000 de fire de floare din specii diverse.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările