Târgu-Mureş: Supă de fazan la Balul Vânătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânătorii s-au distrat la balul dedicat lor
Vânătorii s-au distrat la balul dedicat lor

Aseară, vânătorii mureşeni au sărbătorit încheierea sezonului de vânătoare alături de prieteni.

Preparate din cele mai alese au stat pe mesele îmbelşugate ale vânătorilor la Balul vânătorilor, care simbolizează în fiecare în an încheierea sezonului de vânătoare. Invitaţii au gustat din tocăniţa de mistreţ, supa de fazan şi friptura de căprioară şi au dansat până la orele dimineţii. Oaspeţi de seamă au fost prezenţi la bal pentru a se simţi bine alături de prieteni.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a venit să se întâlnească cu cunoştiinţe vechi. „Nu sunt vânător, nu-mi place ideea de a ucide animale, dar, la ocazii aşa de speciale, gust şi eu din preparate” a recunoscut Ştefănescu. Chiar şi primarul oraşului Luduş, Florin Urcan, campion naţional la tir vânătoresc nu a lipsit de la petrecere. "Mi-am depăşit recordul anul acesta la vânătoare, nu vreau să îi fac invidioşi pe colegii mei, dar am împuşcat 37 de mistreţi anul acesta.”, se mândreşte primarul Luduşului.

„Cel mai bun vânător este cel care protejează vânatul”

Alexandru Costea, din Târgu-Mureş este vânător profesionist de o viaţă. Acesta consideră că cel mai bun vânător este cel care protejează vânatul. “Eu ocrotesc întotdeauna femela de mistreţ. Mamele mai pot face şi alţi pui, eu împuşc mai mult şoldani. Mi s-a întâmplat să am în faţa mea opt mistreţi şi să nu împuşc nici unul, deoarece erau mame şi acestea ajută la perpetuarea speciei”, povesteşte vânătorul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite