Târgu-Mureş: O săptămână de dragoste şi teatru

Târgu-Mureş: O săptămână de dragoste şi teatru

Indrăgostiţii sunt aşteptaţi la Teatru

Teatrul Naţional invită mureşenii la 15 spectacole în săptămâna 8 – 14 februarie, cu bilete promoţionale de 10 lei. Campania “Săptămâna îndrăgostiţilor de teatru”, organizată în parteneriat cu Hotel Continental, are programat duminică 14 februarie şi un Bal al îndrăgostiţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mureşenii îndrăgostiţi şi mai ales cei îndrăgostiţi şi de teatru vor putea vedea în săptămâna 8-14 februarie nu mai puţind e 15 spectacole organizate de Teatrul Naţional din Târgu Mureş, toate dedicate iubirii. Printre piesele pregătite pentru aceste zile speciale se numără şi prima premieră a anului 2010: “Anonimul veneţian”, dar şi spectacolele „Clinica Amanţilor”, „Scandal la Operă”, „Poezie Ero…tică şi Muzică Eroi…că”, etc. “Credem că sunt suficiente puncte de interes pentru a-i scoate pe cei tineri şi pe cei mai puţin tineri din casă, să-şi aducă aminte cum au început să iubească, iar alţii să descopere mugurii iubirii, şi, nu în ultimul rând, dragostea de frumos şi de cultură. Anul trecut, Teatrul Naţional a sărbătorit alături de mureşenii pasionaţi de teatru un weekend, anul acesta dedică o întreagă săptămână pentru acest eveniment”, a declarat Vlad Rădescu, directorul Teatrului Naţional.

Seara de bal

Duminică, 14 februarie, este ziua dedicată invitaţilor speciali de la Facultatea de Teatru a Universităţii Spiru Haret Bucureşti. Vor fi jucate piesele „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” şi „Visul unei nopţi de vară”,de William Shakespeare. Seara, după spectacolul Campionatul de improvizaţie, este programat “Balul Îndrăgostiţilor”, organizat la Hotel Continental. Meniul este unul afrodisiac, iar biletul pentru o persoană costă 56 de lei, preţ ce  include accesul la  piesa de teatru şi distracţia la restaurant: mâncare, muzică şi surprize. “Este o idee foarte bună, după o zi obositoare de muncă te poţi relaxa şi distra o săptămână întreagă alături de persoana iubită şi, de ce nu, teatrul este spaţiul potrivit de a face declaraţii de dragoste”, a declarat Adina Roşca, jurist. “Mi se pare o iniţiativă bună, un prilej de a se culturaliza şi tinerii cu piese bune de teatru”, a spus şi Bogdan Făgădar, student. Preţul biletelor la orice spectacol în perioada 8-14 februarie este 10 lei, faţă de 25 lei pentru premiere, 30 lei pentru premiere la spectacole muzicale, sau 15 lei bilete de spectacol în afara acestui interval – tarife normale practicate de Teatrul Naţional.


“Sunt invitaţi oaspeţi care ştiu să şoptească la urechea celuilat drag un text din piesele de teatru”, Carmen Coşa, director executiv Hotel Continental.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările