Târgu-Mureş: Nimeni nu vrea să construiască noul sediu al Teatrului Ariel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de amenajare la noul sediu al Teatrului Ariel din Târgu-Mureş sunt în mare întârziere. Bani pentru construcţii există, însă nu s-a găsit încă un constructor care să se apuce de treabă.

Două firme care s-au prezentat la licitaţia de atribuire a lucrărilor de amenajare a noii clădiri au depus contestaţii la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor. În prezent, teatrul îşi desfăşoară activitatea într-o clădire veche, care a fost retrocedată în anul 2004, plătind Bisericii Reformate o chirie de 3.860 euro pe lună.

Chiria trebuie plătită în continuare

Teatrul Ariel se află în subordinea Consiliului Judeţean, care trebuie să achite fabuloasa chirie până la sfârşitul anului sau, potrivit clauzei de prelungire a contractului, până când teatrul se mută în noua clădire de pe strada Poligrafiei nr. 4. „Lucrările ar fi putut începe deja, dar vedeţi că intervin aceste întârzieri. Între timp, noi trebuie să plătim chiria Bisericii Reformate. Toată procedura este greoaie, trebuie să avem decizia de organizare şantier şi numai după aceea putem vorbi de lucrări. Chiria este stabilită la suma de 3.860 de euro, dar sperăm să o putem renegocia cumva. Rămâne de văzut. Costul de execuţiei se ridică la 6,4 milioane de lei", a declarat Gabriel Cadariu, directorul Teatrului Ariel.

Noul imobil, din strada Poligrafiei nr. 4, a fost achiziţionat în anul 2008. Acesta urmează să fie complet reabilitat şi modernizat. Nefiind folosit de ani de zile, imobilul se află în stare avansată de degradare. Reabilitarea clădirii vizează construirea unui teatru modern, care să atragă publicul în sălile de spectacol.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite