Târgu-Mureş: Microbuzele de pasageri controlate la sânge după tragedia de la Scânteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Microbuzele de pasageri controlate la sânge după tragedia de la Scânteia
Târgu-Mureş: Microbuzele de pasageri controlate la sânge după tragedia de la Scânteia

Agenţii de la Poliţia Rutieră Mureş au ieşit astăzi pe teren într-o razie care a vizat microbuzele de transport pasageri. Şoferii care n-au respectat legea au fost sancţionaţi de poliţiştii mureşeni.

Un şofer al fiermei de transport Automotive din Târgu-Mureş a fost amendat de polişti cu 10.000 de lei pentru transportul unui număr mai mare de călători decât cel înscris în certificatul de înmatriculare a autovehiculului şi în licenţa de transport .

Microbuzul circula pe traseul Târgu-Mureş-Orga-Iernut şi a fost oprit de poliţişti pe raza localităţii Ungheni. În urma controlului, poliştiştii au descoperit şase călători care plătiseră pentru călătorie, dar cărora şoferul nu le-a accordat bilet. Toţi cei şase călători s-au ales cu avertisment din partea poliţiştilor. "Nu e vina noastră că nu ne-a dat bilet. Noi i-am cerut, i-am plătit şi ne-a dat înapoi doar restul nu şi biletul. Acum am primit avertisment de la poliţie pentru asta", a spus nemulţumit un călător.

Suma de 22 de lei încasată de şofer de la cei şase călători a fost confiscată de poliţişti, iar conducătorul auto s-a ales cu două amenzi contravenţionale de câte 5.000 de lei fiecare. Dacă suma este achitată în 48 de ore, aceasta ajunge la 2.000 de lei. Scuza acestuia pentru contravenţia comisă a fost faptul că se afla în prima sa cursă pe acest traseu. "Am carnet din 1965, am transportat până acum persoane pe alt traseu, azi am fost pus prima dată pe această cursă", a spus şoferul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite