Târgu-Mureş: Lacăt pe sala de dializă de la Spitalul de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

130 de pacineţi dependenţi de dializă  riscă să moară din cauză că spitalul nu mai are nicio doză de heparină sodică. Substanţa este un anticoagulant fără de care aparatele de dializă nici nu pornesc.

Astăzi, Gergely Marian a primit ultimele două doze din medicamentul care îi ajută să trăiască. Se poate considera norocos că în următoarele zile se va simţi mai bine, însă nu se ştie când va putea veni la următoarea şedinţă de dializă. „Am probleme cu rinichii de aproape un an şi am venit să fac dializă. Îmi era foarte rău, dar după dializă mă simţeam bine", povesteşte pacientul. „Fără heparină nici nu porneşte aparatul de dializă, iar fără dializă, sângele se poate coagula şi pacientul poate muri", a explicat dr. Ioan Hosu, medic primar specialist nefrolog.

În acest moment, peste 130 de mureşeni au nevoie urgentă de acest medicament.

Singura soluţie pentru cei dependenţi de dializă sunt clinicile particulare, numai că fiecare bolnav trebuie să facă minim şase şedinţe la spital pentru a se putea transfera la clinicile de dializă private. „Eu am noroc că asta este cea de-a şasea şedinţă şi mă pot duce la clinica de la Sângergiu de Mureş", mai spune Gherghely Marian. „Şi cei de la clinicile private au probleme, pentru că pur şi simplu nu se mai găsesc doze pe piaţă. Am mai împrumutat şi de la ei o doză- două, dar nu acum ne mai dă nimeni", a completat dr.Ioan Hosu.  

Deşi un flacon costă doar cinci lei, substanţa nu se mai găseşte nici măcar în farmacii, astfel că pacienţii nu au de unde să o procure. „Pentru toţi pacienţii pe care îi vedeţi aici este obligatorie folosirea acestui medicament", a mai spus dr. Ioan Hosu.

Medicamentul nu se mai importă

Heparina  sodică este un anticoagulant indispensabil bolnavilor dependenţi de dializă, dar este utilizat şi în chirurgia cardio-vasculară şi în tratarea infarctului miocardic. Norocul este că, în cazul operaţiilor, heparina poate fi înlocuită cu alte anticoagulante. „Problema este că acest medicament are un importator şi un distribuitor unic în România, iar datorită preţului mic acest medicament nu se mai importă. Este o foarte mare problemă de disfuncţionalitate la nivel de spital prin lipsa acestui medicament. Considerăm că nu este normal ca o unitate precum este S.C.J.U. Târgu-Mureş să stea la mâna unui importator si distribuitor de medicamente", a declarat Florin Gomotârceanu, directorul SCJU Mureş.

130 de pacienţi fac dializă

La nivelul judeţului Mureş există 130 de pacienţi care au nevoie de dializă. Spitalul poate asigura patru şedinţe zilnic, în condiţiile în care o şedinţă durează în jur de patru ore. Singurul importator şi distribuitor autorizat pe România este compania A&A Medical, cea care deţine monopol pe această substanţă. Lipsa heparinei crează dificultăţi şi chirurgilor sau clinicilor cardiovasculare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite