Târgu-Mureş: Şapte medici mureşeni amendaţi de "Poliţia concediilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte medici din judeţul Mureş au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei fiecare, după ce reprezentanţii CJAS au descoperit abateri la modul de eliberare a concediilor medicale către pacienţi.

Controlul a început în 17 iunie şi s-a încheiat astăzi. Neregulile n-au întârziat să apară."Au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei fiecare, cu posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din cuantum", a precizat Alina Aldea, purtător de cuvânt al CJAS Mureş.

Potrivit acesteia, abaterile constate vizau eliberarea de certificate de concediu medical fără a solicita de la asigurat declaraţia pe propria răspundere,nerespectarea articolului 17 alin. 2, referitor la data emiterii certificatelor de concediu medical şi eliberarea de certificate medicale fără ca pacientul să prezinte adeverinţă de la angajator privind numărul de zile de concediu medical de care a beneficiat pe ultimele 12 luni.

În urma controlului au fost verificaţi şi circa 30 de pacienţi aflaţi în concediu medical, dar nu s-au descoperit nereguli.




Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite