Sebastian Pui: "Profesia îmi oferă şansa de a le oferi semenilor cunoştinţele mele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Pui este unul din profesorii cu care Târgu-Mureşul se mândreşte
Sebastian Pui este unul din profesorii cu care Târgu-Mureşul se mândreşte

Profesorul de geografie de la Gimnaziul Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai iubiţi dascăli de către elevii săi. Pasiunea cu care munceşte îl recomandă pentru topul profesorilor cu care Târgu-Mureşul se mândreşte.

A decis să devină profesor în anii '80, iar pasiunea pentru geografie a moştenit-o de la o profesoară pe care o va respecta mereu. "Mentorul meu a fost doamna profesor Matei Maria, care prin competențele sale pedagogice a reușit să-mi trezească pasiunea pentru geografie în decursul a opt ani", spune dascălul. Şi pentru că unui profesor îi stă bine în calitate de autor de cărţi, domnul Pui a reuşit, pe lângă obținerea gradului didactic I în anul 2008, publicarea a două lucrări de specialitate: "Sângiorgiu de Mureș - Monografie", al cărei coautor este, și „Bălăușeri - studiu geografic”. Ambele au fost publicate în urmă cu doi ani, cu menţiunea că studiul geografic asupra Bălăuşeriului a fost tradus şi în limba maghiară, anul trecut.

Principalul donator al Muzeului de Etnografie din Topliţa

Topliţean la origini, Sebastian Pui a pus întotdeauna accent pe istoria și tradițiile zonei sale natale. "Din acest motiv, în anul 2002, inventarul gospodăresc, cu valoare de patrimoniu moştenit la moartea bunicilor mei, m-am decis să-l donez Muzeului de Etnografie din Toplița, având în primul rând o datorie de suflet. Cu cele aproximativ 400 de obiecte cedate muzeului, am devenit principalul donator. Acest inventar este dispus în şase încăperi din fostul castel Urmanczy şi reprezintă obiecte gospodăreşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Foarte bine păstrate, doar puţine dintre ele având nevoie de a fi restaurate, obiectele în cauză redau foarte sugestiv imaginea unei gospodării ţărăneşti şi, în bună parte, chiar mentalitatea autarhică a ţăranului român transilvănean de acum o sută de ani. Dintre aceste obiecte expuse, precizez doar câteva: rașpe, țapine, ladă de zestre, bărbânțe, buduroaie (recipient pentru cereale, ţăranul român folosea buduroiul, confecţionat din arbori seculari, de obicei frasini. Având diametrele foarte mari, buduroaiele se realizau de obicei în podurile caselor pentru că ulterior nu mai puteau fi mutate), ciocane de marcat, covoare, ștergare, butoaie, juguri, greble, furci de tors, precum şi un război de țesut", a precizat profesorul.

A fi profesor e o meserie înălţătoare



Este un fapt aproape clişeic acela că relaţia dintre elev şi profesor este esenţială pentru ca procesul educativ să fie unul de succes. Sebastian Pui consideră că dacă această relaţie nu ar exista "eu m-aș mai numi profesor, ci poate marionetă”. Îşi iubeşte meseria, chiar dacă e conştient de complexitatea ei. "Este cea mai frumoasă profesie, deoarece te macină zilnic, îți oferă șansa de a descoperi lucruri noi şi bucuria de a oferi tot ceea ce știi semenilor tăi. Simt că aceasta este vocația mea, chiar dacă uneori trebuie să recunosc că sunt și dezamăgit, nu de elevi, ci de cei care mă conduc". Din păcate, spune el, învăţământul nu dă semne de revenire. Profesorul crede că acesta va fi "subfinanțat, nestabil și cu modificări care apar de la un an la altul", fapt ce va face ca domeniul să-şi piardă credibilitatea. În ciuda greutăţilor, domnul profesor îşi propune să continue munca de cercetare şi să publice noi lucrări utile elevilor.

x
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite