Scandal între un medic şi primarul din Acăţari. Prefectura vine în control.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panoul publicitar a fost dărâmat de medic foto: realitatea TV
Panoul publicitar a fost dărâmat de medic foto: realitatea TV

Corpul de Control al Prefectului a demarat o anchetă în comuna mureşeană Acăţari, după scandalul izbucnit aici între primarul din localitate, Osvath Csaba şi medicul Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Scandalul a început în urmă cu zece zile, când medicul Benedek Imre a demolat în miez de noapte un panou publicitar, amplasat pe un teren, despre care medicul susţine că îi aparţine. De cealaltă parte, primarul din Acăţari, Osvath Csaba susţine că panoul nu se afla pe un terenul medicului, ci pe un drum de exploatare.

Ancheta Corpului de Control a Prefectului precizează că parcela respectivă se află la limita între drumul de exploatare şi terenul medicului, astfel încât Benedek Imre este utilizatorul de drept al terenului. Mai mult, primarul din Acăţari a încălcat legea nr 251/2001, care prevede că vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor se face prin licitaţie publică şi nu prin închiriere directă, aşa cum a procedat acesta cu terenul de 10 mp, pe care a fost amplasta panoul.

Scandalul nu pare însă se se finalizeze, mai ales că fiecare tabără are propria versiune şi ameninţă cu procese în Instanţă.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite