Reacţiile liderilor locali mureşeni după alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Florea s-a declarat dezamăgit de atitudinea cetăţenilor cu drept de vot
Dorin Florea s-a declarat dezamăgit de atitudinea cetăţenilor cu drept de vot

Potrivit rezultatelor exit poll-ului Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), USL ar fi obţinut la alegerile parlamentare 58% din voturi, PPDD 14%, UDMR 5%, iar ARD 20%.

Primarul Târgu-Mureşului şi, totodată, membru marcant al PDL-ului, s-a arătat surprins de atitudinea alegătorilor faţă de întreg procesul de votare. ”Aceste alegeri le consider diferite de celelalte alegeri de până acum. Am participat la toate alegerile care au avut loc până acum, dar o stare atât de ciudată ca asta nu m-a încercat niciodată, prin faptul că am vazut un dezinteres total faţă de acţiunea de a vota. În afară de candidaţii noştri, care au prezentat cu ce gând se duc la vot, nu am văzut altceva decât jos Băsescu”, a spus acesta.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, "Atâta vreme cât scorul USL la nivel naţional începe cu cifra şase, evident, ţinta şi obiectivele noastre au fost atinse. În ceea ce priveşte judeţul Mureş şi scorul la nivelul judeţului Mureş, având în vedere prezenţa scăzută pe care o înregistrăm la nivelul judeţului, aşteptăm numărătoarea oficială şi abia după putem face o prognoză. Mizăm pe cinci parlamentari USL Mureş. Dată fiind această prezenţă, orice supoziţie la această oră este exclusă", a declarat Dobre.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite