Poliţia a verificat modul în care se realizează transportul de persoane în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele au vizat şoferii care se ocupă cu transportul de persoane
Controalele au vizat şoferii care se ocupă cu transportul de persoane

Serviciul Rutier Mureş a desfăşurat în această dimineaţă o acţiune de control targetată pe transportul de persoane. Această acţiune a urmărit conştientizarea conducătorilor auto care efectuează transportul de persoane în legătură cu prevenirea accidentelor rutiere şi sporirea nivelului de disciplină în timpul participării la trafic.

În acest sens, poliţiştii prezenţi în trafic au efectuat mai multe controale pentru identificarea încălcărilor privind regimul de lucru, deţinerea atestatului de competenţă profesională, exploatarea vehiculelor cu defecţiuni tehnice, depăşirea vitezei stabilite, folosirea centurii de siguranţă şi conducerea sub influenţa alcoolului.

Cu ocazia verificărilor au fost oprite în trafic şi controlate peste 70 de autovehicule, poliţiştii constatând 47 de abateri de la normele rutiere. Un total de 12 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru lipsa certificatului de competenţă profesională, şase pentru neeliberarea legitimaţiilor de călătorie, în timp ce un şofer a fost sancţionat pentru nerespectarea normelor rutiere privind detectarea problemelor de ordin tehnic, fiindu-i retras şi certificatul de înmatriculare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite