Paşcan îi dă replica lui Lokodi. Spumoasa bătălie continuă!

Paşcan îi dă replica lui Lokodi. Spumoasa bătălie continuă!

Marius Paşcan i-a replicat lui Lokodi Edita

Totul a început în urmă cu trei zile, când prefectul Marius Paşcan a acuzat conducerea Consiliului Judeţean de risipă a banului public în ceea ce priveşte învăţământul.

Ştiri pe aceeaşi temă

A urmat replica lui Lokodi Edita, preşedinta CJ Mureş, care i-a transmis lui Paşcan că el "avea în directă subordonare coordonarea acestei instituţii deconcentrate (ISJ Mureş n.r.), conform Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Declaraţia făcută cu ocazia conferinţei de presă din data de 10 aprilie 2012 ne convinge pe noi, cei de la Consiliul Judeţean Mureş, că domnul Prefect nu are nici cea mai vagă cunoştinţă despre derularea programelor care s-au realizat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş".

Răspunsul lui Paşcan nu a întârziat, acesta afirmând că făcea referire la lucrări de investiţii derulate în judeţul Mureş pentru construirea unor şcoli şi grădiniţe în mediul rural, din fonduri alocate de Guvernul României, prin ministerul de resort în localităţi "unde aceste investiţii nu se justifică, fiind doar exemple condamnabile de risipire a banului public".

"N-am făcut nicio secundă referire la persoana doamnei preşedinte în această chestiune, dar dacă domnia sa a luat-o în nume personal, tind să cred că aceste investiţii nu-i sunt deloc străine. Investiţiile respective s-au derulat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş ai cărui şefi, în perioada 2007 – 2008, la care m-am referit, au fost, pe rând, domnii Mircea Prozan şi Ion Tuşnea, numiţi de PNL, şi nicidecum dl. Dumitru Matei. Să înţeleg că doamna preşedinte şi-a dat girul pentru aceste lucrări care nu se justifică, la sume enorme, mai ales că au fost demarate în localităţi controlate de primari PNL (fostul partid al prefectului Ciprian Dobre) şi UDMR (formaţiunea din care doamna Lokodi Edita face parte). O întreb pe doamna preşedinte cum puteam eu, în calitate de prefect, să atac în contencios, aşa după cum mă sfătuieşte, o hotărâre a Consiliului Judeţean în 2007 – 2008, având în vedere faptul că deţin funcţia de prefect de la data de 28 ianuarie 2009. Ba mai mult, după cum chiar domnia sa preciza în comunicat, respectivele alocări nu erau apanajul Consiliului Judeţean Mureş. Şi atunci, întreb retoric, ce să atac? Precizările doamnei preşedinte mă fac să cred, fie că n-a înţeles declaraţiile mele, fie negăsind alt motiv credibil în ce priveşte declaraţiile mele de presă, a găsit acest pretext de toată jena", acuză prefectul.

Investiţii nejustificate sau atacuri cu iz electoral?

Prefectul face referire la anumite investiţii foarte mari făcute în şcoli din meciul rural mureşean. În 2008, la Cheţani, s-au început lucrări în valoare de 1,8 milioane de lei, la şcoala din localitate, care numără doar 125 de elevi, şi unde, spune prefectul, ar fi fost suficientă reabilitarea clădirii existente. La Băgaciu, în 2007, au demarat lucrări pentru o şcoală şi o grădiniţă în valoare totală de peste 5 milioane de lei, pentru cei 300 de şcolari şi preşcolari. La Gorneşti, în acelaşi an, au demarat lucrări în valoare de 2,2 milioane de lei, tot la şcoala generală, pentru un efectiv de 187 de elevi în timp ce la Grupul Şcolar Agricol Dumbrăvioara, a fost planificată o investiţie de 2,5 milioane de lei, pentru un număr de 158 de elevi, iar în aceeaşi localitate au demarat lucrări pentru şcoala generală în valoare de 1,7 milioane de lei. "Aici există acum înscrişi 192 de elevi. Nu în ultimul rând, pe lista investiţiilor figurează şi oraşul Sovata. Aici au început lucrările pentru o grădiniţă în valoare de 10,4 milioane de lei, s-au alocat aproape 2 milioane iar unitatea nu funcţionează. Nu existau bani pentru niciuna dintre aceste investiţii la vremea contractării lor. Aceste lucrări nu sunt nici acum finalizate, la mai bine de patru ani de la deschiderea lor într-o manieră iresponsabilă. Interesele care au stat la baza angajării acestor lucrări, fără nicio acoperire realistă, au privit exclusiv doar campania electorală anterioară şi minciunile politico-administrative din spatele acesteia. Pe scurt: megalomania şi risipa banului public. Şi dacă tot suntem la vremea vorbelor înţelepte, ce spune doamna preşedinte de proverbul francez: „Qui s’excuse, s’accuse”, adică „cine se scuză, se acuză”?!", încheie Marius Paşcan.

Bătălia va continua.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările