Omul care schimbă destine. Proprietarul unei fabrici de mobilă din Reghin ajută tinerii orfani
0Soarta copiilor orfani care ies pe porţile instituţiilor de asistenţă socială atârnă de bunăvoinţa noastră. Cei mai mulţi dintre tinerii care au implinit 18 ani nu stiu incotro să se îndrepte. Pentru că lupta cu viaţa nu e întodeauna uşoară, unii cedeaza.
După ce vreme de 18 ani statul le poartă de grijă, uşa se închide în urma lor, iar orfanii sunt nevoiţi să ia viaţa în piept. De-abia acum începe lupta pentru supravieţuire. Un patron din Reghin a dovedit însă că o mână de ajutor poate schimba destine. Acum 11 ani a primit la lucru primul orfan rămas în stradă, iar acum are peste 40 de tineri angajaţi. „Am fost căutat de cineva de la Centrul de Plasament din Apalina care m-a rugat să iau la lucru un tânăr orfan. L-am luat, am văzut că s-a descurcat bine, l-am luat pe al doilea. A urmat al treilea şi de atunci ofer locuri de muncă în măsura posibilităţilor. Chiar dacă pe parcurs am mai suferit mici dezamăgiri, cei mai mulţi dintre orfani mi-au dovedit că au meritat o şansă” îşi aminteşte patronul. „ Nu dăm nimic pe gratis, fiecare bănuţ este muncit şi meritat. Tinerii iau între 700 si 1000 de lei salariul lunar, primesc o masă caldă şi un loc de cazare” adaugă Dan Cotoi, cel care a preluat afacerea cu mobilă de la tatăl său.
Orfanii au dreptul la şanse
Pentru că la început tinerii orfani angajaţi nu aveau unde să locuiască, cereau ajutor la rromii din cartier. Aceştia îi pândeau în zi de salariu şi le luau banii. Ca să fie în siguranţă, Toma Cotoi a pus la punct o clădire dezafectată şi a obţinut peste 20 de camere, în care locuiesc cîte trei tineri orfani. „ Am putut să îmi fac o familie", spune Irina, aici l-am cunoscut pe soţul meu, venise din alt centru de plasament. Avem amândoi un loc de muncă, avem o cameră şi acum avem şi o fetiţă de şase luni. Nici măcar nu am visat vreodată la aşa viaţă.”
O altă tânără de 24 de ani se destăinuie „Nu mi-am cunoscut niciodată părinţii. De când mă ştiu tot prin centre de plasament am umblat. Am ajuns de la Sighişoara la Reghin şi înainte cu un an să fac 18 ani am început să plâng. Auzeam de la colegii care plecau că e greu în lume, să nu ai pe nimeni, să nu aibă încredere nimeni în tine, să nu găseşti de lucru, să îşi bată joc oamenii de tine. La asta m-am aşteptat. O colegă mi-a zis că este un om bun aici, care are locuri de muncă şi că dacă sunt cinstită o să îmi dea şi mie ceva. Am venit, am zis că aş munci orice, să mătur, să fac curat. Dar am primit un alt loc de muncă. Lipesc bureţi, decupez, fac multe şi îmi place. Nu aş pleca de aici pentru nimic în lume. Mă gândeam înainte să merg în altă ţară, dar acum m-am răzgândit.”
„ Înainte să îi angajez îi testez un pic să văd ce poate fiecare. Unii au probleme psihice, nu o să îi las pe drumuri. Caut şi pentru ei ceva, o muncă uşoară şi ei chiar îşi fac treaba pentru care îi plătesc. Dar sunt unii care chiar fac performanţă. Îmi amintesc de un tânăr care a muncit aici la mine ani de zile la calculatoare, i-am dat să lucreze în fabrică pe maşină de mii de euro, foarte scumpă. Era foarte deştept. A şi plecat în străinătate, lucrează acolo şi este foarte bine văzut. De câte ori vine în ţară, mă vizitează” povesteşte Toma Cotoi.
Un alt exemplu este Marinică, tânărul care la 30 de ani şi-a luat garsonieră. „ M-a ajutat şeful să iau un credit. Plătesc rată încă, dar am casa mea. Nu am crezut că eu vreodată o sa am o casă la bloc din munca mea. Fac economii mari, muncesc mult, de multe ori cer şi muncă suplimentară, numai să am bani. Mă bucur că am ajuns să îmi fac un rost în viaţă şi că nu am furat. Nu e ruşine să munceşti.”
„ Aici am învăţat ce înseamnă banul. De la domnul Cotoi am învăţat să economisesc. În fiecare lună, iau salariul şi îmi pun doua trei sute de lei la o parte. Nu sunt cheltuitoare, vreau să îmi iau ce nu am avut niciodată. Acum mi-ar plăcea să îmi iau un televizor, anul viitor o maşină de spălat şi poate şi o casă. Vreau să mă mărit, să am pe cineva, să nu fiu singură. Dar nu vreau copii. Nu ştiu să cresc copii şi nu vreau să îi las aşa cum a făcut mama cu mine” spune Csila Varga.
Ajutaţi de colegii din fabrică, tinerii orfani mai uită uneori de umilinţele la care au fost supuşi mulţi dintre ei în orfelinate şi încearcă să îi ierte pe cei care i-au părăsit după ce i-au adus pe lume.
citeşte şi:
O tânără din Finlanda ajută copiii nevoiaşi din Republica Moldova
Se încarcă comentariile...
