Mureş: Scandal într-o familie, din cauza unui furt de lucernă. Patru oameni au ajuns la spital cu leziuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane, din aceeaşi familie, din localitatea Hădăreni, judeţul Mureş, s-au luat la bătaie, din cauza unui furt de lucernă, la faţa locului fiind chemată şi Poliţia pentru a aplana conflictul. Cei patru au fost duşi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Mureş, scandalul a avut loc vineri seară, în jurul orei 20.50, în localitatea Hădăreni.

”La faţa locului, poliţiştii au identificat 4 persoane şi au stabilit că, pe fondul unui conflict legat de sustragerea unei cantităţati de lucernă, sustragere, care nu a fost sesizată poliţiei până la momentul producerii conflictului, aceştia s-ar fi lovit reciproc. De asemenea, poliţiştii au stabilit că, între unele dintre persoane implicate în conflict ar exista grade de rudenie”, transmite IPJ Muerş.

Cele patru persoane implicate în scandal au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pentru a asigura liniştea în localitate, la faţa locului au fost trimise forţe de ordine.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor sub aspectul savarsirii infracţiunii de violare de domiciliu,tulburarea liniştii şi ordine publice si loviri sau alte violenţe.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite