Mediciniştii declară război obezităţii

Mediciniştii declară război obezităţii

Numărul copiilor obezi creşte de la an la altul FOTO: arhivă

Viitorii medici au declarat război obezităţii, în judeţul Mureş! Mediciniştii dau startul campaniei „Împreună învingem obezitatea”, campanie care va avea loc în şcolile mureşene, în prima săptămână din luna aprilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

      Peste 20 de studenţi la Medicină vor bate şcolile şi îi vor învăţa pe elevi cum să mănânce sănătos, cum să evite kilogramele în plus şi ce trebuie să facă dacă se confruntă cu astfel de probleme. Vizaţi sunt elevii din şcolile generale. Pentru cei mici, organizatorii au pregătit imagini viu colorate şi desene animate, menite să le atragă atenţia.

    Obezitatea afectează un număr mare de copii, de la un an la altul statisticile arată că micuţii au probleme cu alimentaţia. În 2013, peste 250 de copii cu vârste curpinse între 7 şi 14 ani au fost declaraţi obezi în judeţul Mureş. Nutriţioniştii susţin că alimentaţia nesănătoasă, lipsită de legume şi fructe, dulciurile şi sucurile din comerţ, dar şi mesele neregulate sunt principalii vinovaţi de apariţia obezităţii la copii. 

   Un raport al UNICEF arată că în ultimul an, în Europa numărul copiilor care se luptă cu kilogramele în plus şi afecţiunile generate de obezitate a crescut cu 10 % faţă de 2012.

citeşte şi:

Afecţiuni declanşate de obezitatea infantilă

Medic de familie: „Obezitatea la copii nu este o drăgălăşenie, ci un pericol!”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările