Maia Morgenstern revine pe scena teatrului sighişorean cu spectacolul "Miss Daisy şi şoferul ei"

Maia Morgenstern revine pe scena teatrului sighişorean cu spectacolul

Spectacol teatral de excepţie la Sighişoara (foto: berile-de-aur.blogspot.com)

Sighişorenii vor avea parte în această seară de un spectacol teatral de excelţie, avându-i în rolurile principale pe actorii Maia Morgenstern şi Mircea Rusu. Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti anunţă punerea în scenă a spectacolului de Alfred Uhry, în traducerea lui Alice Georgescu, de la ora 18.00, la Sala „Mihai Eminescu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În distribuţie regăsim una dintre cele mai mari actriţe române în viaţă, Maia Morgenstern, alături de Mircea Rusu şi Mircea Drîmbăreanu. Scenografia îi aparţine lui Ştefania Cenean, în timp ce regia artistică poartă semnătura lui Claudiu Goga.

Povestea este una extrem de captivantă. După ce-a mai distrus o altă maşină nou-nouţă, Miss Daisy, văduva unui fabricant evreu bogat, e forţată de fiul ei, Boolie, să renunţe la şofat. Boolie îi angajează un şofer negru, pe flegmaticul şi înţeleptul Hoke. La început, relaţiile dintre cei doi sunt tensionate, Miss Daisy având întreaga aroganţă a poziţiei ei sociale, o serie de prejudecăţi precum şi o limbă ascuţită. Dar cu timpul, confruntându-se şi cu problemele segregării şi antisemitismului, situaţia se schimbă şi cei doi se apropie unul de altul.

Biletele la spectacol se găsesc la Casa de Cultură Municipală, situată pe strada Herman Oberth numărul 22. Costul unui bilet este de 30 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările