Joacă „de-a războiul” la Weekend pentru sudenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii se vor duela cu arma-n mână într-o sesiune cu totul specială, la începutul lunii iunie. Sesiunea de Paintball înseamnă distracţie cât cuprinde şi o luptă la intensitate maxină pentru premii în valoare de peste 1.000 de euro.

Studenţii mureşeni se pot înscrie într-o altfel de seiune, de data aceasta una cu adevărat distractivă: Sesiunea de Paintball. Mai precis, este vorba de două zile de confruntări armate pe terenul de zgură din complexul Weekend, unde toţi tinerii motivaţi de setea de adrenalină vor uita de stresul învăţăturii şi vor putea câştiga premii în valoare totală de peste 1.000 de euro. „ Studenţii vor avea posibilitatea să se destindă pe timpul sesiunii. Lumea ştie că tradiţionaliştii se vor apuca de rulat fiţuici în stilouri iar studioşii se vor pune cu burta pe carte. Mai sunt însă şi unii care, în faţa bătăliei cu profii, au ales să-şi confrunte mai întâi colegii, cu arma în mână", ne-a declarat Relu Tătar, de la TacoPaintball, organizatorul Sesiunii. Acesta a adăugat că fiecare întâlnire se va disputa în sistemul „capturarea steagului". Cu alte cuvinte, luptătorii vor trebui să ducă în tabăra proprie steagul înfipt în centrul terenului "de bătălie" pentru a câştiga.

Bătălii în faţa publicului

Vor fi organizate 16 echipe de câte 4 membri, plus un jucător de rezervă. Aceştia vor avea propria galerie, iar numărul de spectatori care vor asista la Sesiunea de Paintball va fi în jur de 2.000 - 2.500 de persoane, adică exact capacitatea tribunei din apropierea terenului de zgură. Practic, evenimentul va fi un spectacol gratuit pentru public, destinat relaxării studenţilor mureşeni. Organizatorii vor pune la dispoziţia participanţilor armamentul de paintball, bilele de vopsea şi echipamentul de protecţie, astfel că singurul lucru pe care luptătorii vor trebui să-l facă e să se înscrie în competiţie. Taxa de participare la turneu este de 15 lei sau 10 lei pentru membrii Asociaţiei Studcard. Premiile constau în produse constând în tichete cadou la Mureş Mall, abonamente la Festivalul Peninsula, intrări la centrele Spa din oraş, medalii, tricouri şi produse electronice.

Cum vă înscrieţi

Studenţii care doresc să participe la Seiunea de Paintball o pot face la sediul AIESEC Mureş (str Livezeni nr 69, sala C16 n.r.) sau la Studcard Mureş (holul expoziţional al Casei de Cultură Mihai Eminescu n.r.). În plus, înscrieri se fac şi online, completând formularul de pe site-ul www.sesiunea.ro.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite