Ipostazele femeii, din Evul Mediu până astăzi. Prima învăţătoare româncă din Banat: „Ideile ce se nasc în capul femeii bărbatul le duce în arena publică“
0
Privind cu secole în urmă, imaginea femeii în societatea românească se schimbă, fireşte, de la o epocă la alta. Dacă lăsăm clişeele şi stereotipurile deoparte, descoperim că femeia secolelor trecute, chiar dacă nu avea un statut de egalitate cu bărbatul, era conştientă de rolul său şi de puterea sa.
Georgeta Fodor, autoarea volumului „Destine Comune –Viaţa femeilor între public şi privat. Ţara Românescă, Moldova şi Transilvania. Secolele XV-XVII“, a fost preocupată încă din primul an de studenţie de această veşnică dispută dintre sexe. De la o simplă întrebare, a ajuns, peste ani, să scrie o teză de doctorat, din care o parte a devenit volumul amintit.
„Ceea ce pot să spun la nivel de permanenţă este, şi nu doar în limitele spaţiului românesc, această dispută între sexe şi această preocupare de a defini şi redefini femeia de la o epocă la alta. Şi astăzi există aceasta tendinţă. Ipostazele feminine rămân acelea de soţie, fiică, mamă. Doar că acum provocările de altădată din cadrul familiei sunt dublate de cele profesionale“, spune Georgeta Fodor.
Veşnica tentaţie de a redefini femeia
„Pornind de la Antichitate şi până în zilele noastre, efortul de a defini femeia, de a-i fixa rolul şi locul în cadrul familiei şi al societăţii a fost o preocupare constantă a filosofilor, umaniştilor, clericilor etc. Astfel s-au construit portrete feminine în care femeia era de cele mai multe ori privită doar ca un «obiect» de admirat sau de blamat. Acest portret feminin se adaptează şi se pliază pe progresele şi transformările pe care societatea le suferă la nivel politic, economic, social, religios dar, indiferent de context, putem identifica o constantă în toate descrierile consacrate sexului feminin: este vorba despre dimensiunea maternităţii. Femeia este definită/ redefinită mereu prin raportarea la această calitate, transformată uneori la rang de datorie socială”, explică Georgeta Fodor.
Georgeta Fodor
Femeia în Evul Mediu românesc
Poate că am fi tentaţi să credem că în vremuri demult apuse, viaţa domniţelor era cu totul diferită de cea a unei femei de la ţară. Dincolo de bogăţie şi de grade diferite de libertate, pe aceste femei le uneşte un destin comun, spune cercetătoarea. Aşa cum şi pe femeile şi pe bărbaţii din acele vremuri îi uneşte un destin comun.
„Indiferent de pătura din care femeile făceau parte, ele împărtăşeau un destin comun. Este o imagine comună. Femeia, indiferent de palierul social din care făcea parte, era definită prin trup, prin sexualitate. Şi de aici «comunul» de destin”, explică Georgeta Fodor.
„În epoca medievală, maternitatea este una dintre principalele trăsături pe care le îmbracă porterul feminin. E epoca în care de altfel, a fi mamă a fost principala ocupaţie care îi revenea femeii şi care, de cele mai multe ori, îi ocupa mai bine de jumătate din viaţă dacă avem în vedere numărul mare al copiilor cărora le dădea viaţă”, mai spune aceasta.
Chiar dacă femeia avea un statut de inferioritate, ea şi-a acceptat condiţia pentru că aşa era educată.
Maternitatea, argument pentru emanicipare
„Am fi tentaţi astăzi, presaţi şi influenţaţi de idealul feminin contemporan, dominat, se pare, de imaginea femeii de carieră, să considerăm faptul că statutul femeii în societatea medievală a fost unul degradant, inferior. Şi totuşi... ceea ce trebuie să reţinem este că femeia societăţii medievale nu s-a dezis nicicând de această ipostază a maternităţii. Ea nu a contestat predominanţa masculină a societăţii. Mai mult, când societatea a avansat spre drumul modernităţii, tot maternitatea a fost unul dintre argumentele pe care femeile l-au adus în susţinerea necesităţii dreptului la educaţie şi la emancipare”, mai spune Georgeta Fodor.
Femeile din secolul XIX erau conştiente de rolul lor
Mai exact, maternitatea a fost un argument pentru emanicipare. „Femeile au cerut mai întâi dreptul de a fi educate. În calitatea lor de mame, ele îi educă pe viitorii cetăţeni. Şi ca să poată să-i educe, la rândul lor, ele trebuie să fie educate“, spune Georgeta Fodor, care aduce în atenţie faptul că într-un un jurnal de secol al XIX-lea, Amiculu Familiei, Emilia Lungu inserează o idee pe care noi o credeam a noastră, a contemporaneităţii: aceea că în spatele unui bărbat puternic stă, de fapt, o femeie şi mai puternică. „Este interesant să vedem cât de veche este disputa dintre sexe!”, mai spune cercetătoarea Georgeta Fodor.
„Cuvintele Emiliei Lungu rezumă poate cel mai bine maniera în care portretul feminin, deşi se nuanţează trecând prin istorie, nu-şi pierde această trăsătură, ci poate mai câştigă în importanţă …”
„Bagati de séma …, cá ideile ce se nascu in capulu femeiei pâna cându sta in anghiulu vetrei, barbatulu le duce in aren’a publica, in parlamentu si in totu loculu!”
(Amiculu Familiei, Nr. 8, 13/25 noiembrie 1879, p. 69)
Emilia Lungu
Emilia Lungu-Puhallo (n. 1853, în Sânnicolau Mare, judeţul Timiş) a fost scriitoare, publicistă, fiica profesorului şi publicistului Traian Lungu. A fondat în 1872 prima reuniune a femeilor din Banat, iar în 1874 a deschis prima şcoală de fete din zonă. Este, totodată, prima româncă învăţătoare din Banat, se arată în Enciclopedia României.
Carte de vizită
Georgeta Fodor, autoarea volumului „Destine Comune – Viaţa femeilor între public şi privat. Ţara Românescă, Moldova şi Transilvania. Secolele XV-XVII”, este lector la catedra de Istorie a Universităţii „Petru Maior“ din Târgu Mureş.
Recomandări pe aceeaşi temă:
STUDIU Numărul de roluri feminine importante în cele mai de succes filme americane a scăzut în 2014
Se încarcă comentariile...
