Industria târgumureşeană după 1990: Zeci de mii de locuri de muncă şi zeci de întreprinderi desfiinţate

Cei care au lucrat şi înainte de 1989 în Târgu-Mureş, vorbesc cu mândrie de câteva obiective economice pentru care Mureşul era renumit. Este adevărat că economia planificată, centralizată a creat şi coloşi sau mormane de fier. Privatizările şi reformele economice, reuşite sau nu, au dus după anii 1990 la desfiinţarea a peste 21.000 de locuri de muncă numai în Târgu-Mureş.

După anii 1960, industria oraşului era dominată de cea de prelucrarea a lemnului, confecţii, pielărie şi alimentară. După 1977 au apărut ramurile de construcţii de maşini şi chimică. Până în 1990, mai mult de 60 la sută din producţia industrială a oraşului era reprezentată de industria constructoare de maşini şi de cea chimică.

„Anii ’90 au însemnat pentru oraş restructurarea activităţilor industriale şi trecerea economiei înspre sfera privată. Procesul de privatizare a fost lent, dificil, caracterizat de lipsa unei voinţe politice (...) şi de probleme sociale legate de desfiinţarea locurilor de muncă, ca şi probleme de mentalitate moştenite de la vechiul regim”, a explicat Vasile Pop, în prezent preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Mureş.

Un studiu al CCI Mureş arată că în 1996, mai mult de 45 la sută din forţa de muncă lucra încă în domeniul industrial, dar în perioada 1991-1996, numărul de salariaţi din Târgu-Mureş a scăzut cu peste 21.000. Angajări au început să se facă în sfera serviciilor: bănci, administraţie publică şi sănătate.


INDUSTRIA CHIMICĂ

Azo, uriaşul care te întâmpină chiar la intrarea în oraş

Combinatul de Îngrăşăminte chimice, cunoscut după 1990 ca Azomureş, a fost creat în 1962  pentru  fabricarea de îngrăşăminte azotoase. Funcţiona aici şi o secţie de materiale fotosensibile (din 1981) şi cred că toţi cei care au trăit şi înainte de 1990, au avut măcar un film foto în aparat, de la Azo. În anul 1966 începe producerea de îngrăşăminte chimice.  În 1966 combinatul avea 4.782 de angajaţi care lucrau la producţia de amoniac, azotat de amoniu şi peste o mie de tipuri de hârtie fotosensibilă. La începutul anilor 1970 îngrăşămitele de la Azo asigurau un sfert din producţia de îngrăşăminte a  României şi asta se spune că aducea un spor la recolta de grâu de 1,5 milioane tone.
După 1990, Azomureş a traversat mai multe perioade de restructurare, iar în 1998 a avut loc privatizarea companiei. Nu a fost una reuşită, iar contractul de privatizare a fost anulat, deoarece investitorul turc nu a respectat angajamentele asumate, inclusiv cele de mediu.
În 2012 Azomureş trece în proprietatea companiei Ameropa A.G. şi în momentul de faţă se află în plin proces de retehnologizare, după ce ani de-a rândul mureşenii se plângeau de poluare. “După încheierea modernizărilor Azomureş rămâne un pilon al industriei româneşti şi cel mai important producător şi furnizor de fertilizanţi pentru agricultura românească. Strategia noului acţionar este ca piaţa românească a agriculturii să fie prioritară faţă de export”, a declarat Ovidiu Maior, PR Manager Azomureş Ameropa A.G.

Înainte de anii 1990, la Târgu-Mureş mai funcţionau: Întreprinderea chimică Prodcomplex (mase plastice, sticlărie şi covoare manuale) care avea 2.706 angajaţi;  Întreprinderea de medicamente Armedica avea 323 de salariaţi. “În această ramură suntem bine reprezentaţi. A fost dezvoltată fosta fabrică de GEDEON-RICHTER. Şi mai avem încă 4 societăţi acum: Sandoz, Bioeel, Vimspectrum, Aesculap”, spune Vasile Pop.

INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MAŞINI

Întreprinderea de maşini de cusut Metalotehnica (după 1990 MATRICON), avea 5.319 angajaţi în momentul căderii regimului comunist şi producea maşini rotative de tricotat. Acum produce piese auto, dar este o întreprindere mică.
Întreprinderea de Utilaje pentru Industria Uşoară I.U.I.U. (după 1990 IMATEX) avea 3.496 angajaţi şi producea războaie automate de ţesut, maşini de bobinat şi piese de schimb pentru industria textilă. “IMATEX-ul a fost distrus, acum mai sunt vreo 200 de oameni”, spune V. Pop

ELECTROMUREŞ, întreprindere producătoare de aparatură electrocasnică, cablaje auto a fost divizată după 1990 divizată în Electromureş, Romcab şi Sumel Electromureş. ELECTROMUREŞ a fost creată în 1970 şi avea 6.800 de angajaţi. A rămas doar amintirea unei forţe economice.

Uzinele de reparaţii auto (după 1990 ISECO) aveau 2.400 de angajaţi în anul 1990. Ramura a dispărut acum.
“Din păcate de această ramură a industriei aproape că s-a ales praful! Chiar dacă unii au reuşit mici privatizări. De exemplu, Romcab a fost o privatizare de succes şi chiar s-a extins” spune Vasile Pop.

CONSTRUCŢII
Trustul de construcţii montaj TCM Târgu-Mureş. Fabrica de cărămizi Mureşeni, au dispărut după 1990. “Acum au apărut alte societăţi, cum este IZOREP sau CONTRANSCOM BENŢA”, dar nu se mai construieşte aşa de mult, afirmă preşedintele CCI Mureş.

INDUSTRIA DE PRELUCRARE A LEMNULUI
O garnitură de mobilă la fiecare 4 minute

Înainte de 1990 Combinatul de Exploatare şi Industrializare a lemnului, care avea sediul la Târgu-Mureş, concentra 5 unităţi: Întreprinderea de Exploatare a Lemnului din Reghin (PROLEMN, după 1990), Sovata, Lunca Bradului, CPL Reghin (din care s-a desprins şi fabrica de instrumente muzicale HORA) şi IPROFIL 23 August din Târgu-Mureş.

Fabrica de mobilă din Târgu-Mureş a devenit ILP 23 August, una din cele mai mari fabrici de mobilă din ţară, cunoscută după 1990 ca MOBEX.  “Se spune că de aici, în anii ’70 ieşea o garnitură de mobilă fină la fiecare 4 minute”, mai spune Vasile Pop. Asta însemna 130.000 de garnituri pe an. Mai mult de 97 la sută din producţie mergea la export. Dacă în 1990 aici lucrau 6.572 de oameni, în 1996 au rămas 3.270. “Chiar dacă au fost desfiinţate unele din aceste întreprinderi, au apărut altele. Străinii ştiu că aici erau meseriaşi, oameni calificaţi şi pricepuţi la mobilă”, spune Vasile Pop.

INDUSTRIA TEXTILĂ DE CONFECŢII ŞI PIELĂRIE

Hotel, în loc de fabrica renumită de pielărie

Ţesătoria de mătase (după 1990 TEXTOR) avea 856 de angajaţi. În  Ţesătoria de bumbac lucrau 754 de mureşeni. Mai exista Întreprinderea de Confecţii Mureşul. Dar Fabrica de pielărie şi Mănuşi (după MANPEL) era reprezentativă pentru oraş. “Era considerată una din cele mai mari şi mai moderne din Europa, la sfârşitul anilor ’60”, povesteşte Vasile Pop. Aici se făceau anual 1,6 milioane de perechi de mănuşi în peste 300 de sortimente care ajungeau în 13 ţări. A fost privatizată în 1996 dar acum pe locul ei funcţionează un complex hotelier.

INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Întreprinderea de industrializarea laptelui Mureş, avea 443 de angajaţi în 1990. Numeroase societăţi mici sau mari, multe din ele cu capital străin, au apărut după 1990 în judeţ şi ramura este încă bine reprezentată.
Fabrica de zahăr (după 1990 ZAMUR) avea 649 de salariaţi în 1990. Istoricul Vasile Dobrescu povesteşte că în anii care au urmat comunismului, fabrica a fost privatizată şi abandonată. Întreprinderea de morărit, panificaţie şi paste făinoase (după 1990 MOPAN) avea 1.113 angajaţi în 1990. “Acum şi aceasta este complet distrusă”, spune Vasile Pop.
Întreprinderea pentru Industrializarea legumelor şi fructelor (după 1990 Conserve Mureşeni), 1.158 angajaţi, a fost desfiinţată.
Întreprinderea pentru Industrializarea cărnii (după 1990 Carne Mureş) avea 1.217 salariaţi în 1990. Întreprinderea Vinalcool, avea 326 angajaţi. Ele nu mai există acum.

“Acum nu mai sunt fabrici mari, dar au venit şi firme cu capital străin şi au creat mici IMM-uri. Cei mai buni muncitori şi-au găsit loc de muncă. Erau întreprinderi de stat mamut, mari. La ora actuală s-au transformat în societăţi mai mici sau au dispărut. Îmbucurător faţă de alte judeţe este faptul că industria nu a dipărut complet. A apărut Parcul Industrial, unde lucrează peste 2.000 de oameni. Dar comerţul şi prestările de servicii au trecut de 50 la sută acum. Populaţia oraşului a scăzut, au plecat mulţi şi de la noi din oraş, poate 25.000 de oameni după 1990. Privatizările de mare succes sunt în domeniul producerii de medicamente”, afirmă preşedintele CCI Mureş, Vasile Pop.

 “Înainte de 1990 multe erau produse bune, altele rămăseseră în urmă faţă de Occident. După 1990 s-au privatizat cele mai multe întreprinderi, pe bucăţi, pe secţii. Multe nu au mai sunt productive, altele au fost demolate pur şi simplu” spune istoricul Vasile Dobrescu, prof.univ.dr. la Universitatea “Petru Maior” Târgu-Mureş.