Harghita: Incendiu puternic care a cuprins şase anexe gospodăreşti şi dependinţe, în Joseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ilustrativă: Arhivă
Foto ilustrativă: Arhivă

Un incendiu puternic a cuprins, marţi, şase anexe gospodăreşti şi dependinţe, în Joseni, judeţul Harghita, fiind trimise mai multe echipaje de pompieri. Focul, care a cuprins peste 1.200 de metri pătraţi, este înteţit de vânt. Un bărbat a suferit atac de panică.

ISU Harghita anunţă că se intervine la un incendiu care a cuprins anexe gospodăreşti, în localitatea Joseni.  

”S-au deplasat 2 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere. Au fost alertate şi SVSU din localităţile Joseni, Ciumani, Lăzarea, Suseni. La faţa locului se deplasează şi comandantul subunităţii de intervenţie din Gheorgheni. Forţele de intervenţie au fost suplimentate cu încă 2 echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere, precum şi SVSU Remetea, Praid. La faţa locului sunt prezente şi 2 echipaje SMURD şi SAJ”, au transmis pompierii.  

Potrivit acestora, sunt afectate de incendiu un număr de 6 anexe gospodăreşti şi dependinţe, pe o suprafaţă de aproximativ 1.200 de metri pătraţi.  

”Până în acest moment, a fost asistată medical o persoană (bărbat) cu atac de panică. Intervenţia este îngreunată din cauza vântului puternic în zonă, judeţul nostru fiind, până la ora 21, sub incidenţa unui cod galben de vânt”, anunţă ISU Harghita.  

Potrivit sursei citate, incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare.  

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite