Gătitul, metodă de relaxare şi de făcut bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum să găteşti cu stil, cum să aranjezi produsele în farfurii, cu ce ingrediente poţi cuceri un invitat la masă şi chiar o diplomă care îţi atestă meseria. Toate acestea, le pot învăţa la cursuri cei care doresc să pătrundă tainele bucătăriei într-un mod inedit.

     Centrul de Instruire Tabula din Târgu Mureş pune la dispoziţia cursanţilor specialişti şi metode inedite de transforma gătitul în pasiune şi meserie. “Ne adresăm celor care lucrează în domeniu, dar nu au diplomă de calificare, persoanelor care adoră să gătească în timpul liber, precum şi celor care spun ei, sunt un dezastru în bucătărie şi vor doar să îşi dezvolte anumite abilităţi. Spre surprinderea noastră am avut înscrise şi persoane care şi-au propus să înveţe câteva lucruri noi, însă care la final, după absolvirea examenului s-au hotărât să-şi deschidă o afacere în acest domeniu” , a declarat Laszlo Tunde, directorul Centrului de Instruire Tabula.
        Mai mult, cursanţii sunt iniţiaţi şi în tainele bucătăriilor din diverse ţări, iar instruirea are loc o dată pe săptămână, trei ore. Cursul durează cinci luni, din care două viitorii bucătari cu diplomă vor face teorie, iar alte trei luni vor învăţa să gătească profesionist. Mai mult, cursanţii sunt instruiţi în limba maternă, iar diplomele sunt recunoscute aici, dar şi în străinătate. Specialiştii susţin că meseria de bucătar este una de viitor.

citeşte şi:

300 de şomeri din Târgovişte vor fi pregătiţi pe bani europeni

Şomerii teleormăneni pot urma cursuri gratuite de formare profesională


 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite