GALERIE FOTO Galop de sănătate pentru BC Mureş în faţa celor de la Timba Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschet Club Mureş a câştigat cu scorul de 98 la 71 partida disputată aseară în Sala Sporturilor. Un meci în care succesul mureşenilor nu a fost pus în pericol nici o clipă, Tigrii conducând ostilităţile din teren cu autoritate.

Mureşenii au reuşit 53 de recuperări, dintre care 18 de sub coşul advers, record absolut în această ediţie a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. În turul de campionat, BC Mureş stabilise un nou record de recuperări la Brazi, în victoria obţinută în faţa celor de la CSU Asesoft Ploieşti. Atunci, mureşenii au reuşit ”doar” 50 de recuperări.

Echipa a jucat foarte bine, sunt mulţumit de evoluţia băieţilor. În ciuda unei opoziţii mai puţin puternice din partea adversarilor, jucătorii noştri s-au concentrat şi nu le-au oferit şanse adversarilor. Eram evident echipa mai bună, nu m-am temut de cei de la Timba. Cred că numai dacă nu ne ieşea nimic puteam pierde meciul”, a declarat Srecko Sekulovic, antrenorul celor de la BC Mureş.


După victoria de ieri, echipa mureşeană a urcat din nou pe poziţia secundă, cu 33 de puncte, două mai puţine decât liderul CSM Oradea, care va avea un meci facil diseară împotriva celor de la Perla Harghitei Miercurea Ciuc.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite