FOTO Ce spun specialiştii străini despre vinurile româneşti şi când apare prima carte cu descrierea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vin

Vreţi să ştiţi care sunt cele mai bune şi mai remarcabile vinuri româneşti? Atunci vă trebuie întâi de toate puţină răbdare. În aceste zile se scrie în judeţul Mureş „Cartea vinurilor româneşti” sau „The wine book of Romania”. Gustul, mirosul, aroma şi anul producţiei sunt decisive atunci când vine vorba de o evaluare obiectivă.

Un juriu format din opt experţi internaţionali au evaluat pentru prima dată vinurile din ţara noastră şi din Republica Moldova, pentru realizarea primei ediţii a cărţii vinurilor din cele două ţări.  Iniţiativa îi aparţine chiar unei românce. Marinela Ardelean este ambasadorul vinurilor româneşti şi profesor la Italian Chef Academy.  Tânăra a lansat în anul 2014 cartea bilingva „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, volum premiat cu al doilea loc la competiţia mondială Gourmands Drinks Awards şi menţiune specială din partea Organizatiei Inţerntionale a Viei şi Vinului.

„În aceste zile are loc prima evaluare, cu adevărat a vinurilor româneşti, de cea mai bună calitate. Am fost la aproape 100 de producători din România şi Moldova, am gustat aproape 3000 de probe, din care am selectionat printre cele mai reprezentative din punct de vedere al calitatii, tipităţii, autenticităţii şi chiar al eleganţei, aş spune eu.  Juriul internaţional format din 8 persoane: 6 din afara România vor degusta şi vor acorda calificative, astfel încât să se facă şi o diferenţiere între aceste vinuri, nu doar o selecţie a calităţii. Am selecţionat 15 soiuri autohtone, din România şi aproape 250 de vinuri. Este inedit faptul că am făcut o preselecţie, în cazul acesta a fost destul de dificil. Ne-am deplasat la fiecare producător în parte.” a declarat MARINELA ARDELEAN, Preşedintele Juriului şi iniţiatorul proiectului

vin

Un neamţ promovează vinurile româneşti

Şase experţi din străinătate şi  doi din România au petrecut două zile de neuitat în satul mureşean Cund, timp în care au degustat cele mai reprezentative vinuri româneşti. Satul şi atmosfera locului le-au fost prezentate de un neamţ îndrăgostit de satul românesc de peste 11 ani.

vin

Pentru noi este un eveniment foarte important. Este prima dată când are loc aici o degustare la nivelul acesta, ridicat cu un juriu internaţional. Am venit în România împreună cu soţia, în urmă cu zece ani, într-o mică vacanţă. Tatăl meu avea o mică fundaţie aici în satul nostru şi am venit în vizită. Ne-am îndrăgostit de Transilvania, de natură şi de ospitalitatea oamneilor. Ne-am hotărât să vedem cum e viaţa aici, să rămânem. Ne-am deschis o pensiune mică, într-un sat ascuns de lume, pentru a oferi un altfel de turism, cu linişte şi pace, celor îndrăgostiţi de natură. Fiind îndrăgostiţi de vinurile şi gastronomia din România am deschis şi un restaurant. Am decis să organizăm acest eveniment aici, unde oamenii pot fi mai aproape de pământ, decât în mijlocul unui oraş”  descrie  JONAS SCHAER, gazda evenimentului     

Cel mai cunoscut specialist de vinuri din Marea Britanie îşi spune cuvântul despre vinurile româneşti

Caroline Gilby este cel mai cunoscut specialist de vinuri din Marea Britanie şi deţine titlul de „Master of wine”, încă din anul 1992. La origine doctor in Botanică, Caroline Gilby a fost impresionată de lumea vinurilor după câteva călătorii în Europa. Acum specialistul din ea îşi va pune semnătura pe calitatea vinurilor româneşti. 

vin

 „De fiecare dată când vin în România găsesc o ţară care evoluează destul de repede. Găsesc noi crame, noi soiuri de vin, oameni care demonstrează că ştiu ce fac. Este totuşi o industrie a vinurilor, destul de tânără. Este un pas important, pentru că în România trebuie cultivată această cultură a vinului de calitate.  ” spune  CAROLINE GILBY, Master of Wine- Marea Britanie

Printre evaluatorii recunoscuţi la nivel internaţional se numără şi Rod Smith, Master of wine.  Acesta vine din Franţa, iar povestea lui este foarte interesantă. De la un simplu job într-un magazin de vinuri, specialistul şi-a dezvoltat o carieră frumoasă de peste 30 de ani.

„Am început prin a lucra într-un magazin de vinuri pe perioada facultăţii, pentru a-mi plăti taxele. Şi fac asta de atunci, sunt aproape 30 de ani. Cred că a fost vorba de soartă.  Cel mai bun lucru la vinuri este că sunt într-o continuă schimbare, dezvoltare.  Chiar atunci când credeai că sşii totul despre vin, ceva mai apare. Mai ai ceva de învăţat, lucrurile cresc, evoluează. Printre preferatele mele se numără Feteasca Regală, este un vin minunat, o fetească din anul 2009, care mi-a plăcut cel mai mult.  Declară evaluatorul ROD SMITH, Master of Wine- Franţa

vin

Vinurile româneşti şi moldoveneşti vor putea fi descoperite începând de anul viitor, întâi de toate prin intermediul acestei cărţi, ca mai apoi aceasta să atragă zeci, sute sau poate mii de turişti, dornici de o experienţă de neuitat pe plaiuri româneşti. Până atunci,  părerile specialiştilor sunt împărţite.

 

vin

Prima mea experienţă cu vinurile româneşti a fost în anul 2000. Atunci am organizat Festivalul de vin de la Merano, şi am fost surprins de calitatea lor. Acum, după 15 ani, am redescoperit România, iar calitatea vinurilor este în continuă creştere. Cred că România are un viitor strălucit în acest domeniu. Feteasca neagră mi-a atras atenţia, este foarte bună. În domeniul vinurilor arbe, Feteasca Regală îşi spune cuvântul. Am intrat în lumea vinurilor în 1988, cu vinurile de calitate superioară şi este o pasiune care nu se va termina niciodată. În fiecare an poţi descoperi un nou vin, un nou gust, din orice zonă şi pentru mine este o experienţă foarte frumoasă în care poţi să vezi diferenţele de la o ţară la alta.” descrie  HELMUTH KOECHER , specialist venit din Italia

Timp de două zile, Cundul a fost capitala vinurilor româneşti. Experţii străini au acordat note de la 3 la 5 şi calificative precum “Bun”, “Foarte bun” şi “Excelent”. Prima editie a cărţii “The wine book of Romania” va fi lansată în martie 2016 atât în limba română, cât şi în engleză.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite