GALERIE FOTO Flavius Miheţ, preotul greco-catolic ce alină sufletele enoriaşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius Miheţ, un preot implicat în ajutorarea celor din jurul său
Flavius Miheţ, un preot implicat în ajutorarea celor din jurul său

Preoţii reprezintă legătura între noi şi Dumnezeu. Ei poartă mesajul Domnului şi ne ajută să învăţăm să respectăm mesajul divin, pentru a ne putea bucura apoi de viaţa de apoi. Flavius Miheţ, preot paroh la Parohia Greco-Catolică numărul 1 din Târgu-Mureş, este un exemplu de credinţă, implicare şi devotament.

În tinereţe îmi doream să fac Dreptul. Tăria celor care şi-au mărturisit credinţa m-a făcut să-mi pun simplu întrebarea, oare eu pot să am atâta credinţă. Am renăscut într-o biserică din care făceau parte bunicii şi străbunicii mei şi care a pornit-o de la minus”, spune preotul.

Ar fi putut să plece în altă ţară şi să păstorească alte comunităţi, dar a rămas aici şi a a reuşit să aline câteva sute de suflete prin harul său. Flavius Miheţ s-a născut în Blaj, într-o comunitate de oameni harnici şi atenţi cu cei din jur. Vacanţele însă şi le-a petrecut la bunici, acolo unde a descoperit frumuseţea muncii pe câmp, dar şi principiile morale şi sănătoase ale omului de la ţară. „Bunicii mei stăteau la marginea oraşului lângă Pădurea Cărbunarilor, iar eu profitam de orice moment pentru a colinda împrejurimile. Bunicul era şi vânător şi m-a învăţat totul despre pădure, de la ciuperci, până la urme de animale", îşi aminteşte cu nostalgie, Flavius Miheţ.

A simţit „chemarea" în liceu

Deşi a avut tot timpul rezultate bune la învăţătură, Flavius Miheţ era un personaj destul de rebel în liceu. Tot atunci a simţit, însă, chemarea către preoţie. ”Ţin minte că trebuia să jucăm un meci de fotbal între clase, meci pe care nu l-am mai jucat din nu ştiu ce motive. Aşa că am mers, de curiozitate, cu un prieten la o biserică unde am putut sta de vorbă cu un preot-călugăr asumpţionist, Ştef Bernard. El mi-a povestit despre opresiunile la care au fost supuşi romano-catolicii în perioada comunistă, atunci când această religie a fost interzisă. Discuţia cu acel preot m-a marcat atât de mult, încât am renunţat la Facultatea de Drept la care voiam să merg",  îşi aminteşte preotul Miheţ. Cu toate acestea, la examenul de admitere din vară. Flavius Miheţ a ales Facultatea de Cibernetică de la Bucureşti şi a  fost admis la secţia de statistică. Profilul nu l-a încântat pe tânăr aşa că în toamnă a dat examen la Facultatea de Teologie de la Blaj.

A pus bazele „Parohiei pentru oameni”

Faculatea a terminat-o în anul 1994, iar preot este din 1998. A păstorit la Câmpia Turzii, o perioadă, apoi a fost repartizat la Târgu-Mureş. „Aici am reuşit să ridicăm un centru parohial, unde ţinem slujbele, dar marea mea mulţumire este că am reuşit împreună să facem ceva pentru oamenii nevoiaşi din oraş, indiferent de confesiunea lor. Acei oameni marginalizaţi social. Pe ei îi ajutăm activ, cu sprijinul voluntarilor", spune preotul Miheţ.


De altfel, centrul parohial este folosit ca biserică, adăpost şi chiar grădiniţă pentru copii. „Avem multe proiecte în care suntem implicaţi activ. Unul dintre ele este «Tabăra de o zi». Toţi părinţii care vor, pot să îşi aducă aici copiii pe perioada în care ei sunt la serviciu şi n-au cu cine rămâne. Iniţial era o zi pe săptămână, dar acum am crescut la trei zile pe săptămână, dintre care una este pentru o excursie în natură", spune tânărul preot.

Întrebat dacă există acum un declin în relaţia preot-credincios, Flavius Miheţ e de părere că ”nu putem vorbi de aceeaşi imagine în fiecare comunitate. Buna relaţionare depinde de deschiderea amâdurora. Preot-credincios. Nu văd un declin, atâta timp cât preotul are conştiinţa împlinirii misiunii încredinţate. Iubirea este inventivă şi-l va face să găsească soluţii pentru a face cât mai facile drumurile care duc la suflete, dar şi drumul sufletelor spre Dumnezeu”.
 




 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite