Femeie împuşcată în cap din greşeală în timp ce poliţiştii urmăreau un şofer fugar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a fost împuşcată în timpul unei urmăriri declanşate de o patrulă de poliţie. Acţiunea îl viza pe un şofer care a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de la Circulaţie.

UPDATE 13.50 Femeia rănită în localiatea mureşeană Aluniş a fost operată la Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, unde medicii i-au extras glonţul rămas în cap. „Doamna a ieşit din intervenţia chirurgicală, operaţia a decurs bine, iar acum este internată la Neurochirurgie, unde este intubată şi ventilată mecanic. Mâine vom avea o reevaluare în acest caz, până atunci nu ne putem exprima”, a explicat Adela Golea, director medical al Spitalului Clinic Judeţean Cluj.

-------------------
Ştirea iniţială:

Accidentul a avut loc în seara zilei de vineri, 8 februarie, în jurul orei 19.50, pe raza localităţii Aluniş, din judeţul Mureş. Poliţiştii de la Rutieră au încercat să oprească un autoturism în oraşul Reghin, dar şoferul a refuzat să se conformeze semnalelor.

Din acest motiv, agenţii au pornit în urmărirea suspectului şi au dat maşina în consemn. Au fost informaţi şi colegii poliţiştilor din localitatea mureşeană Brâncoveneşti, spre care autoturismul spre îndrepta în viteză.

Poliţiştii au încercat să-l intercepteze pe şofer în localitatea Aluniş şi au tras un foc de avertisment înspre maşina suspectului, care se îndrepta cu viteză mare înspre agenţii de la secţia rurală. Glonţul ar fi ricoşat din maşină şi a atins-o în zona capului pe o femeie de 59 de ani care se afla pe marginea drumului şi nu avea nicio legătură cu acţiunea Poliţiei.

„În acel moment, poliţiştii Secţiei Rurală de Poliţie nr. 6 Brâncoveneşti au abandonat urmărirea autoturismului în cauză şi acordat primele îngrijiri medicale femeii, solicitând, totodată, intervenţia unei ambulanţe la faţa locului“, au transmis poliţiştii într-un comunicat de presă.

Femeia a supravieţuit rănii şi a fost transportată în stare gravă iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş, fiind apoi transferată la Spitalul Clinic Judeţean Cluj - Clinica de Neurochirurgie. Surse din cadrul spitalului spun că femeia a fost operată, iar glonţul a fost extras, însă prognosticul medicilor este în continuare rezervat.

Poliţiştii din Reghin au continuat urmărirea autoturismului, care a fost oprit, în cele din urmă în localitatea Răstoliţa, şoferul fiind reţinut.

Poliţistul de 48 de ani care a rănit-o pe femeie este cercetat, în cauza fiind deschis un dosar penal pentru rănire din culpă.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite