FCM-ul începe returul campionatului contra Damilei Măciuca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FCM-ul dispută azi primul meci din returul campionatului ligii secunde
FCM-ul dispută azi primul meci din returul campionatului ligii secunde

Stadionul Transil găzduieşte de la ora 11.00 primul meci al FCM-ului din returul campionatului ligii secunde. Adversarul echipei mureşene este Damila Măciuca, echipă care a câştigat în tur cu scorul de 2 la 0.

Atunci, Damila a deschis scorul în minutul 35 şi şi-a securizat victoria în ultimul minut de prelungire.

Jocul cu Damila Măciuca este foarte important pentru noi. Este primul joc al returului, prima din cele 12 sau 11 finale (în funcţie de soarta echipei din Alba Iulia) pe care FCM Târgu-Mureş le dispută în această primăvară. Aştept cu nerăbdare acest joc, sunt încrezător, optimist. Adversarul este unul care s-a întărit, este o echipă bine organizată, ambiţioasă, dar vom face totul pentru ca să câştigăm. Noi suntem mult mai puternici decât în tur şi sper să demonstrăm acest lucru în teren. Concurenţa este acum acerbă, am nevoie de inspiraţie în alegerea jucătorilor", a declarat antrenorul mureşenilor, Daniel Isăilă, care a prefaţat astfel jocul din această dimineaţă.

Pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Femeii şi începutul returului ligii secunde de fotbal, conducerea FCM-ului a decis să le ofere o mică atenţie fanelor. Astfel, acestea vor beneficia de acces gratuit la partida de pe Transil. Bărbaţii vor plăti 5 lei pentru un bilet la meci, iar acestea pot fi achiziţionate de la casa de bilete de la stadion, între orele 9.00 - 11.00.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite