Doliu la SMURD Târgu-Mureş. A murit Szabi Szasz!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“E trist când salvatorii nu pot fi salvaţi”. Acesta este mesajul transmis de majoritatea oamenilor care l-au cunoscut pe Szabi, tânărul de doar 33 de ani, care s-a stins din viaţă vineri seara, lăsându-i îndureraţi pe toţi cei apropiaţi. Voluntar de la vârsta de 14 ani, Szabi a salvat nenumărate vieţi şi a fost apreciat de toţi colegii săi.

E doliu în lumea Smurd-ului târgumureşean şi în inimile tuturor celor care l-au cunoscut pe Szabi, tânărul “frumos cu un suflet nobil, doi ochi mari, albaştri, încrezători, ca seninul Cerului”. Aşa îl descriu cei de la agendapompierului.ro

Potrivit lor, Szasz Robert Szabolcs a fost unul dintre cei mai buni şi dedicaţi voluntari ai SMURD Târgu Mureş, dar a plecat dintre noi spre o lume mai bună, la vârsta de doar 33 de ani.

Szabi, aşa cum îi spuneau prietenii şi colegii din cadrul SMURD, a fost OMUL care de copil şi-a dorit să salveze vieţi. La 14 ani a bătut pentru prima dată la uşa SMURD, ţinându-se scai de salvatori şi de doctorul Raed Arafat. Colegii îşi amintesc că deşi era respins datorită vârstei fragede, Szabi se întorcea mereu şi mereu cu aceeaşi dorinţă: voia să salveze vieţi. Tânărul şi-a urmat visul cu tenacitate. N-a mai plecat de lângă SMURD devenind voluntar. A studiat şi a devenit asistent medical. S-a dedicat total acestei nobile meserii de a salva vieţi. A trăit, a simţit şi s-a împlinit redând şansa la viaţă altor oameni. Un tânăr frumos cu un suflet nobil. Doi ochi mari, albaştri, încrezători, ca seninul Cerului spre care s-a ridicat fulgerător. Un suflet bun, altruist, un coleg şi un prieten de nădejde, unul din oamenii deosebiţi care, prin abnegaţie, curaj şi devotament, au contribuit la ceea ce este azi, SMURD” scrie pe pagina agendapompierului.ro

În seara zilei de vineri, 11 martie a.c., Szabi a suferit un stop cardiac. Colegii de la S.A.J., S.M.U.R.D. şi U.P.U. Târgu Mureş au încercat cu disperare să îl readucă la viaţă. Tânărul fost resuscitat de mai multe ori la rând, însă, din nefericire salvatorul nu a mai putut fi salvat. Acelaşi lucru scrie şi pe pagina personală de socializare dr Raed Arafat, cel care i-a oferit lui Szabi şansa de a-şi urma visul, de a salva vieţi.

image

Am aflat cu mare tristeţe faptul că am pierdut unul dintre cei mai dedicaţi oameni cu care am lucrat în SMURD Târgu Mureş. Szabi a devenit voluntar la SMURD când avea doar 14 ani. A studiat şi a devenit asistent medical rămânând alături de noi în continuare. În această seară, doar la vârstă de 33 ani, a suferit un stop cardiac şi în pofida încercărilor colegilor din Târgu Mureş de a-l salva, din păcate Szabi ne-a părăsit! Nu am cuvinte să descriu ce simt şi ce pierdere este plecarea lui dintre noi! Să-l odihnească Dumnezeu şi condoleanţele mele familiei, prietenilor şi colegilor lui. Sunt convins că el nu va fi uitat niciodată! Este trist când salvatorii nu pot fi salvaţi!” a scris Raed Arafat pe Facebook.

Moartea tânărului salvator i-a întristat şi pe colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş.

Aseară, la doar 33 de ani, colegul nostru Szabi, unul dintre cei mai dedicaţi oameni din SMURD Târgu-Mureş, ne-a părăsit. A suferit un stop cardiac şi în pofida încercărilor colegilor de a-l salva, salvatorul nu a mai putut fi salvat. Szabi a devenit voluntar la SMURD când avea doar 14 ani. Noi, colegii şi prietenii lui Szabi suntem alături de familia greu încercată în aceste momente. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, coleg drag!” acesta este mesajul celor de la I.S.U. Mureş

image

Colegii lui Szabi şi toţi cei care l-au cunoscut i-au lăsat acestuia sute de mesaje pe pagina personală:

Dormi în pace Szasz Robert Szabolcs ! Sirenele SMURD plâng, pentru că însoţesc pe ultimul drum un om care, până mai ieri, era în mijlocul nostru, un om care ne era drag, şi pe care toţi îl apreciam un om bun, devotat şi muncitor. Pe clopote de biserici, în vechime, scria "pe cei vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng", a scris directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Claudiu Puiac

Mi-ai fost alături într-o zi importantă din viaţă mea...întotdeauna zâmbitor şi cu grijă celor de lângă ţine...pleci mult prea devreme prietene drag... Dumnezeu să te odiheneasca în pace!” scrie Diana Stegarus

image

Încă din prima mea garda în SMURD Mureş, m-ai susţinut, m-ai încurajat să îmi urmez visul şi să cred că nimic nu este imposibil. Te-ai bucurat pentru reuşitele mele şi mi-ai insuflat într-o scurtă perioada de timp mare parte din optimismul, entuziasmul şi pasiunea ta pentru salvarea de vieţi omeneşti. Ai avut răbdarea să îmi împărtăşeşti din experienţă ta şi din cunoştinţele tale, fiind la început de drum, iar pentru asta nu pot decât să îţi fiu veşnic recunoscător. După cum ţi-am promis şi săptămâna trecută, la ultimul schimb de garda, voi continuă indiferent de situaţie şi te voi face mândru! Mulţumesc!!! Odihneşte-te în pace, suflet bun! Cer senin!” a scris Andrei Modiga pe pagină lui Szabi

Niciodată nu mă gândeam că îmi voi lua rămas bun de la ţine Szasz Robert Szabolcs! Ai atins inimile tuturor persoanelor care te-au cunoscut şi acolo vei rămâne mereu! Odihneşte-te în pace suflet drag!” i-a scris Alina Mezei

În memoria lui Szasz Robert Szabolcs, colegii şi toţi cei care vor să-i aducă un omagiu pot aprinde o lumânare şi pot spune o rugăciune, sâmbătă 12 martie şi duminică 13 martie, de la orele 19, pe pista de UPU Smurd Târgu-Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite