Copii redirecţionaţi către site-uri porno de pe o platformă online din România. „Va trebui s-o reconstruim complet“

Copii redirecţionaţi către site-uri porno de pe o platformă online din România. „Va trebui s-o reconstruim complet“

Site-ul care a fost ţinta atacului cibernetic

Platforma online a Parcului Natural Lunca Mureşului (PNLM), găzduită de un server din SUA, a fost ţinta unui atac cibernetic care a redirecţionat vizitatorii, în mare parte copii, către pagini cu conţinut pornografic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pagina a fost blocată complet de către informaticieni, pentru a-i proteja pe minori, urmând să fie reconstruită pe un server din România.

Directorul Administraţiei PNLM, Paul Hac, a declarat, marţi, corespodentului News.ro, că platforma online, care oferea informaţii despre o serie de proiecte, activităţi şi concursuri, fiind astfel accesată în mare parte de copii şi tineri, a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind necesară blocarea completă a adresei web de acces pentru ca minorii să fie protejaţi.

Conform sursei citate, atacul a fost sesizat vineri de către un vizitator al platformei, care a dorit să rezerve un loc pentru o plimbare pe Mureş cu o canoe.

”Pagina noastră era găzduită de un server din SUA, care a fost ţinta atacului cibernetic. Am fost nevoiţi să apelăm la sprijinul unei firmei din România pentru a bloca imediat accesul la platformă, astfel încât vizitatorii să nu mai fie redirecţionaţi către site-uri cu un conţinut nepotrivit, mai ales că vorbim de mulţi copii. Din păcate, va trebui să reconstruim complet platforma online, pentru că va fi mutată pe un server din România”, a declarat Paul Hac.

Conform sursei citate, nu au fost estimate pagubele provocate de acest atac, însă reconstruirea platformei se va face şi cu ajutorul unor specialişti care s-au oferit să fie voluntari, însă va mai dura până când domeniu va redeveni activ.

Administraţa PNLM analizează posibilitata depunerii unei plângeri penale în urma atacului cibernetic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările