Balul însuraţilor, tradiţie şi voie bună la Reghin

Balul
însuraţilor, tradiţie şi voie bună la Reghin

Balul insuratilor, editia a VIII-a

Municipiul Reghin găzduieşte în acest week-end cea de-a opta ediţie a Balului Însuraţilor. Evenimentul a devenit deja o tradiţie pentru iubitorii de folclor şi o zi încercuită cu roşu în calendarul celor pentru care muzica şi dansul, voia bună şi mai ales, costumul popular, sunt valori sfinte, care se transmit din neam în neam

La fel ca în anii anteriori, şi anul acesta cei care vor să meargă la la Balul Însuraţilor trebuie să îndeplinească două condiţii simple: să fie căsătoriţi şi să poarte costum popular. Şi în acest an, 1.000 de persoane vor însufleţi sala de bal a Firmelor Gliga, vor juca de seara până-n zori, vreme de două zile, şi se vor bucura de bucatele tradiţionale pregătite de gazde.

Între două jocuri, participanţii vor putea vedea şi expoziţia cu vânzare la care participă meşteri populari din zonă, dar şi din alte părţi ale ţării.

La eveniment vor participa soliştii şi rapsozii populari din zonă, alături de invitaţi renumiţi din ţară, care sunt, ca de obicei, surpriza cea mare pregătită de organizatori. Gazda evenimentului este familia deputatului Vasile Gliga.

Balul Însuraţilor va începe sâmbătă, 7 februarie, de la ora 18, şi va continuă duminică, de la ora 14.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: