Azamfirei salută rezolvarea pe cale juridică în cazul Hotărârii de Guvern privind UMF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat că îl bucură faptul că problema înfiinţării secţiei maghiare la UMF a fost rezolvată pe plan juridic şi nu politic.

"Decizia Curţii de Apel este o decizie care rezolvă problema UMF-ului într-un mod normal şi potrivit unui stat de drept. Astăzi, avem o decizie legală, foarte clară, astfel că universitatea va funcţiona ca şi acum. Au fost discuţii pentru mai multe modalităţi de a organiza noua facultate, dar modificări structurale în interiorul universităţii nu au fost făcute până în prezent", a declarat Leonard Azamfirei, rectorul UMF, după aflarea veştii suspendării secţiei maghiare a universităţii.

Rectorul a precizat că existau probleme în legătură cu procedurile care urmau aprobării HG, problema studenţilor maghiari deja înmatriculaţi şi organizarea noii structuri.

"Erau probleme în legătură cu organizarea cadrelor didactice în noua structură, procedurile de alegeri, în departamente, au mers cu o viteză mai mare decât prevedea HG. Au făcut un soi de alegeri, dar n-aveau bază, întrucât, conform legii, universitatea trebuia să le organizeze, cu regulament, cu norme de reprezentare", a precizat rectorul.

Curtea de Apel Târgu Mureş a suspendat, vineri, executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. UMF Târgu Mureş şi o serie de persoane fizice au cerut anularea actului administrativ reprezentând HG 230/27 martie 2012, însă instanţa de judecată a suspendat executarea înfiinţării noii facultăţi în cadrul Universităţii, până la pronunţarea pe fond în această cauză, potrivit Biroului de Presă al Curţii de Apel.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite