Mi-am depus Declaraţia 600 şi mă simt ca un cobai. Am depus-o la administraţia
financiară, stând la două cozi, una pentru depunerea unui exemplar, cealaltă
pentru obţinerea ştampilei pe exemplarul meu.
Libertatea de exprimare nu înseamnă a-ţi da cu părerea oricum, peste tot şi despre orice. Mai trebuie lăsat loc îndoielii, mai trebuie, din când în când, să te aşezi smerit sub semnul întrebării, să-ţi inventariezi riguros lucrurile ştiute şi, mai ales, cele neştiute. Nu te poţi închega neobosit în siguranţa de sine, nu poţi escalada ostentativ şarpanta omniscienţei, difuzând, în stânga şi-n dreapta, „opinii“.
Ce vrem de la oraşul în care trăim? Ce ne aduce satisfacţie şi
împlinire? În definitiv, ce vrem de la viaţă? Bănuiesc că mulţi dintre
noi vrem să fim mai fericiţi, mai senini, mai prietenoşi şi cu mai mult
timp liber.
La insistenţele şi la presiunile pe faţă ale Băncii Mondiale, ale FMI şi
ale Bruxelles-ului, guvernul a început în august 2012 să pună în practică
prevederile faimoasei legi 109 (OUG, mai precis spus) privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Care lege 109, tot la
insistenţele şi la presiunile pe faţă venite din străinătate, fusese
adoptată cu un an mai înainte.
Începutul de an 2018 ne arată tot mai mult alunecarea lumii aşa cum o
ştim de la normativismul minimal al dreptului internaţional şi
respectarea regulilor angajării spre un joc tot mai periculos de Mare
Putere, la realismul dur şi pur în care ambiţiile şi revizionismul
Rusiei lui Putin converg cu apariţia
Tema „Crearea unui viitor comun într-o lume fărâmiţată“ ar fi trebuit să ne intereseze.
Ar fi trebuit să ne intereseze problema esenţială aflată în discuţie,
cea a conexiunilor pe care liderii unei lumi în transformare accelerată
doresc să le stabilească în chip de soluţie strategică globală pentru
„Ca iniţiator al Alianţei pentru o Românie Curată şi expert în bună guvernare pentru mai multe instituţii europene îmi exprim stupoarea că a trecut deja o săptămînă de la aceste declaraţii publice fără să existe un parcurs explicit şi transparent de investigare a lor. În Germania, şeful serviciului secret ar fi demisionat deja, pînă la lămurirea situaţiei, cînd ar putea demisiona cei care l-au acuzat, dacă acuzaţia se dovedeşte falsă.“
Fără explicaţii şi
dezbatere, fără un studiu de impact şi simulări, fără consultarea celor care lucrează în şcoli
şi inspectorate, guvernul a decis
modificarea radicală a metodologiei de finanţare a şcolilor.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare,
modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene,
spune:
Iulie, august, septembrie, octombrie,
noiembrie, decembrie, ianuarie. Cele şapte luni ale Executivului Mihai Tudose
vor rămâne în istorie ca o perioadă invizibilă, lipsită de transparenţă, aşa
cum a fost întreaga carieră politică a celui care a condus guvernul în această
perioadă.
Nu am reuşit să înţeleg de unde a pornit un „curent” privind limitarea calculării penalităţilor de întârziere la cotele
lunare de plată aplicate de asociaţiile de proprietari, la un număr de maximum
500 zile.
Ce efect vor avea demonstraţiile de la 20 ianuarie asupra situaţiei politice din România? Depinde de PSD. Care pentru protestatari e „ciuma roşie“. Se va deştepta Partidul? Dar cum să speri în ameliorarea unei molime?
Voi începe recenzia la volumul al doilea al Jurnalului lui Ion Raţiu, Jurnal, subintitulat Printre spioni şi trădători de ţară, ce
acoperă perioada 1955-1962, aducând cuvenitele elogii editurii Corint.
Anul Centenarului nu este doar unul de celebrare, dar este şi un an
pre-electoral (cu toate agitaţiile pe care le vedem deja), precum şi un
an în care România decide cum vrea să se raporteze la continuarea
drumului său pro-occidental.
Ce credeţi că reprezintă acronimul BPM? O nouă marcă de parfum? Sau o nouă companie petrolieră? Nu. Este titlul celui mai nou film al lui Robin Campillo, 120 bătăi pe minut, câştigătorul, în 2017, a patru distincţii la Festivalul de la Cannes, între care Marele Premiu al Juriului şi cel acordat de Federaţia
Hipertensiunea arterială este o boală extrem de frecventă, tratată cu
medicaţie antihipertensivă în cele mai multe cazuri, dar care determină
multe efecte secundare, dar şi efecte adverse.
La 73 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi la
peste 60 de ani de la fondarea Comunităţii Economice Europene, precursoarea actualei UE, memoria războiului persistă în conştiinţa oamenilor. Această temă este utilizată adesea ca argument în dezbateri politice fără nicio legătură cu marea conflagraţie mondială.
Şi iar se dezlănţuie iarna pe uliţă şi iar neamul întreg strigă
înfrigurat în buza unei mari prăpăstii. Disperarea e mare, revolta la
fel. Soluţia?
Pentru a fi consfinţit ca membru al societăţii, copilului i se aplică
tot felul de ritualuri - cele mai barbare şi primitive fiind cele de
mutilare genitală (circumcizia la băieţi şi la fete), cele mai „subtile“
şi sublimate fiind botezul şi găurirea urechilor fetelor.
Dragnea către Trump: România? Shithole country! Garantez! Tudose către Abe: Fraiere, dacă veneai neanunţat, poate mă găseai! Ponta către Dăncilă: Tu ce faci, fă, Vasilica, aici? Aveai chef să fii Premieră? Dăncilă către Dăncilă: Mon Dieu! Mein Gott! I am so smart! România către ea însăşi: Proastă mai sînt!
PSD este cel mai mare pericol al momentului pentru România. Un partid disperat să supravieţuiască încearcă să acapareze total România în speranţa că asta este singura lui soluţie pentru a nu dispărea în neant. Adevărata doctrină a acestui monstru politic este conservaţionismul. Nu e doar frica de puşcărie, e frica de irelevanţă, teama de deconectare de la resurse şi groaza în faţa unei lumi pe care nu o înţelege.
Observ că, în lipsa altor subiecte, unii jurnalişti sau analişti, chiar cu
o anumită experienţă în domeniu, continuă să îl pună la zid pe preşedintele
Klaus Iohannis pentru decizia de a o fi acceptat - pretind ei - din egoism, din
comoditate, în urma unor calcule politice în structurarea cărora prioritare ar
fi fost propriile planuri de carieră, pe
doamna Viorica Vasilica Dăncilă în
calitate de premier desemnat al României.
Ecaterina
Andronescu este un monument de nesimţire când spune că protestele de stradă
prejudiciază imaginea României, că pot da senzaţia de ţară
neguvernabilă. Cum poate să spună aşa ceva reprezentantul unei majorităţi care
şi-a schimbat trei guverne într-un singur an? Nu ştiu dacă doamna e ruptă total
de realitate sau doar recită sloganuri de la partid, dar să-i acordăm prezumţia
de bună-credinţă şi să-i mai explicăm o dată ce se întâmplă.
Finanţarea per elev
introdusă de Legea 1/2011 a fost gândită la pachet cu ample măsuri de
descentralizare. Consiliile de administraţie ale şcolilor ar fi
putut decide angajări, ar fi putut organiza concursuri, inclusiv concursul de
director de şcoală. Ceea ce, evident, nu li s-a permis. În materie de resurse
umane, şcolile trebuie să lucreze cu profesori „repartizaţi”.
