VIDEO Zeci de persoane cu dizabilităţi şi aparţinători au protestat în Târgu Jiu. Mesaj pentru ministrul Justiţiei: „De 42 de ani trăiesc în propria puşcărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de persoane cu dizabilităţi din judeţul Gorj şi aparţinători ai acestora au protestat, vineri, 8 februarie, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu, împotriva proiectului de bugetul, care prevede ca toate contribuţiile destinate acestei categorii să fie plătite din bugetul local.

Persoanele cu handicap se tem că primăriile nu vor avea fonduri suficiente pentru a achita drepturile băneşti de care beneficiază persoanele cu dizabilităţi.

Robert Gavrilescu, persoană aflată în scaunul rulant, a avut un mesaj pentru ministrul Justiţiei: „Este momentul ca această clasă politică să înceteze odată pentru totdeauna cu experimentele astea, pentru că în ultimii ani suntem mutaţi de la o instituţie la alta. Recent s-a înfiinţat o nouă agenţie de plăţi. Avme pensii ba la Casa de pensii, ba la DGASPC, ba la Agenţia de plăţi. Nu mai ştim unde să apelăm. Sunt nişte instituţii create pentru apăra şi ajuta persoana cu dizabilităţi, dar din păcate se face prea puţin. Am ajuns mingi de ping-pong şu suntem trimişi de la o instituţie la alta. Este momentul să fim auziţi şi clasa politică să ne cheme la discuţii pe noi, cei care suntem în strada, nu ONG-urile care sunt legate la banul public. Din păcate, în România, persoanele cu dizabilităţi sunt la marginea societăţii. Fac un apel la domnul Toader că a ajunge în în puşcărie este o opţiune a unui cetăţean, dar opţiunea noastră nu este. Pentru mine, de 42 de ani trăiesc în propria puşcărie. Un pucăriaş execută pedeapsa şi pleacă acasă, dar eu nu pot să fac acest lucru. Cred că trebuie creat un fond pentru dizabilitate. Au fost localităţi care, în cursul anilor, nu au putut achita drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu toate că trebuia să achite doar 10%, pentru că restul sumei venea de la bugetul de stat. Ce se va întâmpla când contribuţiile vor fi suportate în totalitate de primării“.

„Este o bătaie de joc la adresa noastră“ 

Imagine indisponibilă

Aurel Miruţă, 51 de ani, a venit tocmai din comuna Prigoria, aflată la peste 40 de kilometri de Târgu Jiu, pentru a participa la protest::

„Primăriile nu vor putea să facă faţă. Este o bătaie de joc la adresa noastră. Sunt primării mici, care nu au fonduri, cum este Primăria comunei Prigoria, acolo unde locuiesc. Nu sunt venituri. Nu cred că se va putea face faţă. Am avut o înţepătură în coloana vertebrală la vârsta de 19 ani şi am rămas în scaunul cu rotile“. 
Imagine indisponibilă

Olimpiu Ghişa are un băieţel care suferă de autism. În fiecare zi, îl aduce la Şcoala de educaţie incluzivă din Târgu Jiu. În plus, băiatul urmează o serie de tratament , multe dintre acestea nefiind decontate: „Am ieşit în stradă pentru drepturile copiilor cu dizbilităţi şi a persoanelor cu dizabilităţi. Transferarea contribuţiilor în sarcina primăriilor se vor crea problemele foarte mari. Este deranjant că în 2008 când au fost tăierile masive de salariu, primăriile au întârziat să plătească drepturile băneşti persoanelor cu handicap şi ne este teamă că acest lucru se va repeta. Sperăm că nu vom fi afectaţi. Suntem oameni şi avem şi noi demnitate. Suntem din Rovinari şi în fiecare zi venim la Şcoala incluzivă. Este foarte greu“.

Imagine indisponibilă

Protestul a  fost organizat în Târgu Jiu de către Asociaţia „Iubirea învinge autismul“ şi a avut loc în mai multe localităţi din ţară şi în Bucureşti.

Persoanele cu dizabilităţi au ieşit în stradă

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite