VIDEO Un bărbat de 68 de ani, din Rovinari, a murit după ce s-a aruncat de la etajul patru din cauza unui incendiu

VIDEO Un bărbat de 68 de ani, din Rovinari, a murit după ce s-a aruncat de la etajul patru din cauza unui incendiu

Bătrânul a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare

Un bătrân în vârstă de 68 de ani, din Rovinari, a murit, după ce s-a aruncat de la balconul unui apartament de la etajul IV. Locuinţa sa a fost cuprinsă de un incendiu, iar, cel mai probabil, bătrânul a intrat în panică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bătrânul s-a aruncat în gol chiar în momentul în care pompierii ajungeau la faţa locului. 

„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Zorilor din oraşul Rovinari. La faţa locului au fost dislocate echipaje din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) constituit la nivelul oraşului Rovinari, un echipaj de stingere şi o autoplatformă pentru lucru la înălţimi din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg.-Jiu, precum şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj. Echipajele din cadrul SVSU Rovinari au ajuns primele la faţa locului, dar în momentul în care încercau să pătrundă în apartament pentru a interveni un bărbat în vârstă de 68 de ani s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului. În prezent se efectueaza cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs acest nefericit eveniment“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Potrivit pompierilor, focul ar fi fost pus în mod intenţionat.
citeste totul despre: