VIDEO Reţineri pe bandă rulantă în dosarul „Mafia pădurilor din Gorj“. Şef de ocol silvic şi un om de afaceri, în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre suspecţii care au fost reţinuţi
Unul dintre suspecţii care au fost reţinuţi

Şapte persoane, printre care se numără un şef ocol silvic şi un om de afaceri, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru luare de mită, furt de lemne, tăieri ilegale din păduri şi alte infracţiuni.

Ancheta este derulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Şeful Ocolului Silvic Tismana, Ion Tăerel, a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

De asemenea, un inginer silvic din cadrul unui ocol silvic din judeţul Gorj este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal (săvârşită în luna mai 2018), fals intelectual, prevăzute de art. 321 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori.

Un şef de district şi un inginer silvic, în cadrul unor ocoale silvice din judeţul Gorj, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi favorizarea infractorului. Inginerul silvic a devenit, în urma alegerilor, şi consilier local al comunei Peştişani din partea PNL.

Omul de afaceri Petre Tănase a fost reţinut

Printre cei reţinuţi se numără şi administratorul de fapt al unei societăţi comerciale, potrivit anchetatorilor, cu profil exploatări forestiere. Petre Tănase, zis „Paşa“, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tăiere nelegală de arbori şi instigare la furt de arbori, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi instigare la fals intelectual.

Măsura reţinerii a fost luată şi faţă de doi pădurari acuzaţi de tăiere nelegală de arbori, fals intelectual în formă continuată, folosirea unor dispozitive false de marcare şi folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane.

„Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

În această cauză, care este una complexă, au fost efectuate de către organele de anchetă în perioada anterioară un număr de 22 de percheziţii domiciliare“, a transmis purtătorulm de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite