VIDEO Pistoale letale, o puşcă şi chiar o grenadă găsite de poliţişti într-un autoturism

VIDEO Pistoale letale, o puşcă şi chiar o grenadă găsite de poliţişti într-un autoturism

Poliţiştii au găsit un între arsenal

Un bărbat şi un tânăr au fost reţinuţi de poliţişti după ce în autoturismul în care se aflau a fost descoperit un adevărat arsenal, constând în arme letale şi chiar o grenadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj şi ai Direcţiei de  Operaţiuni Speciale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme.
Acestea se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu Jiu şi aparţineau familiei unui bărbat, de 32 de ani, care locuia fără forme legale în Târgu Jiu.
 
„În urma controlului efectuat în interiorul autoturismelor, au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau, câte 6 cartuşe şi 631 de cartuşe ambalate în diferite cutii din carton şi plastic. 
În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani şi un tânăr, de 17 ani, din Târgu Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani.
Totodată, faţă de tânărul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.
În cauză cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale“, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările