VIDEO Două femei simple au scos din mizerie o familie cu şase copii. „Scopul nostru nu este să venim, să facem ceva şi să-i dăm uitării“

Cristina şi Nicoleta, cu voluntarii care au muncit la construcţia gardului şi cei şase copilaşi

Două femei simple au reuşit să schimbe soarta unei familii sărmane cu şase copii din municipiul Târgu Jiu. Cele şase suflete trăiau într-o cocioabă, fără curent electric şi utilităţi.

Copiii care merg la şcoală îşi făceau temele la lumina lumânării. Cristina Lia, vânzătoare, şi Nicoleta Iftode, femeie de afaceri, au reuşit să le schimbe viaţa. Căsuţa a fost modernizată. A fost construită o baie şi o bucătărie dotate cu apă curente, boiler pentru apă caldă, maşină de spălat şi frigider . De asemenea, camera în care trăiesc cele opt persoane a fost modernizată şi mobilată. Cele două femei s-au ataşat de această familie, astfel încât mica locuinţă a devenit a doua lor casă, iar acestea sunt ca nişte mame pentru cei şase copilaşi.

„Aveau doar o oală cu cinci plicuri de ceai“

Cristina Lia a fost şocată atunci când a ajuns pentru prima dată în casa familiei cu şase copii: „M-au şocat lipsurile. Aveau doar o oală cu cinci plicuri de ceai. Asta era toată «mâncarea» lor. Nu am găsit în casă decât nişte cartofi degeraţi. Nicio felie de pâine. M-a impresionat totul. Condiţiile care erau în cameră. Erau opt iepuri în cameră, pisici şi totul era adunat într-o singură încăpere“.

Cele două femeie au dorit, la început, să facă o sobă şi au ajuns, apoi, să modernizeze şi să extindă locuinţa. „Ne-am axat pe sobă. Am început să facem chetă. A fost dificil, pentru că cei care au spus că ne ajută nu ne-au mai ajutat. A fost şi ambiţia noastră. Am scos cardurile noastre, am aşteptat să ne intre salariile şi am început. Ne-am grăbit cu soba pentru că era şi foarte frig. Apoi am constatat că avem o problemă la acoperiş, pentru că fusese afectat de un incendiu. Am strigat după ajutor pe Facebook. Ne-am trezit cu trei oameni  care coboară dintr-o maşină şi că ne întreabă ce pot să facă. Ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute şi parcă totul le-a aranjat. Fără voluntari nu făceam nimic. Am fost ajutate de cei de la Protecţia Copilului, care au luat copiii pentru o perioadă ca să putem efectua lucrările“, povesteşte Cristina Lia.

Ce au făcut cele două femei pentru familia cu şase copii 

Nicoleta Iftode ne spune că de la sobă au început să derive restul îmbunătăţirilor: „Soba s-a făcut prima dată, după care s-a zidit un zid şi a ieşit bucătăria, s-a făcut, apoi, baia, s-a pus tâmplărie PVC, s-a izolat locuinţa, podul a fost închis. Imediat cum am ajuns am schimbat saltelele. Erau ude, pentru că ploua prin casă prin acoperiş şi erau îmbibatecu apă şi cu urină. Am constatat, apoi, după ce le-am schimbat, că saltelele erau din nou ude şi am văzut că apa se infiltra prin acoperiş. Aşa am decis că trebuie să ne ocupăm şi de acoperiş. Am introdus reţea de apă în locuinţă, la baie şi la bucătărie. Am făcut o fosă septică, pentru că nu există reţea de canalizare. Am adus mobilier nou pentru cameră, care a fost renovată, bucătăria şi baia au fost utilată cu tot ce este nevoie“. 

În urmă cu câteva zile, cele două femei au venit cu copiii lor şi cu alţi voluntari şi au reuşit să construiască şi un gard. Însă lucrurile  nu se opresc aici. Locuinţa nu are „partidă“ proprie la energia electrica şi se alimentează de la un cablu tras de la o locuinţă vecină. „Electricitatea este cel mai important de realizat. Nu au avut vreodată. Când se făcea seară, la ora 16,30-17,00 se făcea linişte“, mai spune Nicoleta Iftode 

„Fetiţa a avut o evoluţie spectaculoasă“

Cele două femei consideră că cea mai importantă reuşită este că unul dintre copii, care suferă de o deficienţă psihică, a evoluat foarte rapid, după ce familia a început să trăiască în condiţii mai bune.

 „Am reuşit ca fetiţa să o încadrăm într-un grad de handicap. Fetiţa a avut o evoluţie spectaculoasă. Fetiţa cu retard avea pampers, se legăna, făcea pe ea, la vârsta de şapte ani, iar acum, în doar două luni putem să discutăm cu ea şi să ne înţelegem, asta pentru că s-au schimbat condiţiile de viaţă“, ne relatează Nicoleta. 

„Am plâns trei zile“

Interesant este că părinţii celor şase copii au crescut în centrele de plasament. Mai mult decât atât, mama a crescut într-o unitate specializată, pentru că are o dizabilitate psihică.

Cristina şi Nicoleta nu vor să se oprească aici. Vor să schimbe fundamental viaţa familiei. „Scopul nostru nu este să venim, să facem ceva şi să-i dăm uitării. Noi vrem să-i monitorizăm pe termen  lung, adică să meargă la şcoală, să înveţe să scrie şi să citească şi să-şi depăşească condiţia, pentru că altfel au şanse ajungă fix cum i-am găsit. Sunt mulţi kilometri până la şcoală, 3-4 km. distanţă, care este parcursă pe jos. Rata de frecvenţă este două zile da şi două zile nu. Am discutat la Primărie şi la Inspectoratul Şcolar să le uşurăm cumva viaţa“, mărturiseşte Nicoleta. Aceasta ne spune că a plâns trei zile după ce a văzut în cel fel trăieşte familia: „Lia tot trăgea de mine, să vin să-i văd. Aveam aceeaşi mentalitate pe care o aveam toţi. Le aduc o plasă cu diferite produse şi mi-am făcut datoria. În ziua în care am ajuns la ei, stăteau toţi sub pătură, în pat. M-am gândit că sunt bolnavi. Nu se ridicau din pat. Erau deprimaţi şi parcă aşteptau sfârşitul. Pentru mine a fost un şoc. Trei zile am plâns. Nu găseam soluţii. I-am luat pe copii la mine acasă şi i-am spălat şi am vrut să văd ce reacţie au într-un alt mediu. Au avut reacţii de copiii normali. Mama a vebnit din sistemul de îngrijire a copilului dinainte de 1989. Soţul munceşte şi este sănătos. Nu primesc vreun ajutor. Tatăl şi-a cumpărat un teren într-un sat ca să-şi facă o locuinţă, dar a fost păcălit, pentru că terenul este în extravilan. Legea spune că dacă beneficiază de un teren de o anumită suprafaţă nu mai poate beneficia de ajutor social“.