Utilaj cumpărat cu 1,5 milioane de lei pentru o pârtie din Rânca, lăsat de izbelişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un utilaj achiziţionat în cadrul unui program finanţat din fonduri europene este lăsat de izbelişte de către autorităţi. Este vorba de un Ratrac care are rolul de a bătători şi întinde uniform zăpada.

Utilajul a fost cumpărat cu bani grei pentru pârtia de la baza vârfului Păpuşa, din zona Rânca, dar ,din cauza orientării către soare, pârtia este închisă mai tot timpul. Beneficiarii proiectului au fost Consiliul Judeţean Gorj, Primăriile Novaci şi Baia de Fier. Pârtia de la Rânca se află sun administrarea Consiliului Judeţean Gorj. 

Consilierul local al municipiului Târgu Jiu Mihai Paraschiv (PNL) a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu utilajul care avea parbrizul spart şi ploua în interior. 

„România, o ţară frumoasă, dar condusă de cine nu trebuie. În urmă cu mai mulţi ani, unul dintre groparii judeţului, Ion Călinoiu, s-a gândit să construiască o pârtie de ski în zona Papuşa, la Rânca. (...) Printre investiţii, acest Ratrac, în valoare de 15 miliarde de lei vechi. Aşa cum am scăpat de Călinoiu, a zburat şi Cârciumaru. Dar avem o problemă: nişte imbecili au vandalizat utilajul respectiv. Parbriz spart, plouă în el. Cine îl are in gestiune? Cine ar trebui să îl păzească? Am încredere în tinereţea lui Cosmin Popescu. Sper să se implice şi consilierii judeţeni ai PNL, Victor Banta, Denisa Şuţă. Păcat de ţara noastră frumoasă“,

a comentat Mihai Paraschiv.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite