Un nou drum va traversa Munţii Carpaţi. Este amenajat de autorităţile din Gorj şi Hunedoara şi va concura Transalpina şi Transfăgăraşanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul face legătura dintre localităţile Schela, din Gorj, şi Vulcan, din Hunedoara
Drumul face legătura dintre localităţile Schela, din Gorj, şi Vulcan, din Hunedoara

Un nou drum care va străbate munţii va fi amenajat între judeţele Gorj şi Hunedoara. Drumul este în prezent pietruit, iar o porţiune de patru kilometri, pe teritoriul judeţului Hunedoara a fost chiar asfaltat. De anul viitor, şi autorităţile din Gorj vor începe lucrările de asfaltare.

Drumul va concura Transalpina, pentru că peisajele care pot fi admirate pe traseu sunt spectaculoase. Drumul ajunge la o înălţime de peste 1600 de metri, în pasul Vâlcan.

Autorităţile locale din oraşul Vulcan au asfaltat patru kilometri de drum, urmând ca lucrările de asfaltare să fie demarate anul viitor şi de către autorităţile din Gorj. „S-au făcut lucrări de intervenţie în ceea ce priveşte o stare bună a acestui drum pietruit. Cei de la Vulca au avut de asfaltat doar patru kilometri de drum.

Şi noi ne-am luat angajamentul că începând de anul viitor, în funcţie de bugetul propriu pe care-l avem la dispoziţie, o să intervenim cu cel puţin trei-patru kilometri din zona Pasul Vâlcan către localitatea Schela. Este foarte greu de crezut că vor apărea alte surse de finanţare, astfel că ne bazăm pe bugetul propriu. Avem în vedere chiar şi obţinerea unui credit furnizor. În mod clar, ne vom respecta promisiunea şi o să începem lucrările de asfaltare“, a spus Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Schela

Drumul ajunge la Poiana lui Mihai

Drumul care traversează Munţii Vâlcan va fi o atracţie pentru turişti, care vor avea posibilitatea să ajungă în Poiana lui Mihai, un loc cu multe semnificaţii istorice. Aici se află un monument istoric, închinat lui Mihai Viteazu, care s-ar fi oprit în acest loc în timp ce se deplasa către Viena, pentru a cere sprijin. Legenda spune că în acest loc a murit calul domnitorului, eveniment care a prevestit sfârşitul domnitorului. „Acest drum poate să devină la fel de frumos ca Transalpina. Peisajele sunt foarte frumoase“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite