Ultimul drum al lui Tudor Vladimirescu înainte de a fi capturat şi ucis. De ce s-a retras din calea turcilor

Moartea lui Tudor Vladimirescu a fost controversată, existând mai multe versiuni cu privire la modul în care a fost asasinat. Cert este că ultimul drum pe care l-a parcurs a fost acela către Goleşti, când s-a retras din calea turcilor care se apropiau de Bucureşti.

În luna mai a anului 1821, presat de apropierea armatei otomane de Capitală, Tudor Vladimirescu a ordonat retragerea, pentru că o luptă cu turcii ar fi produs pierderi incomensurabile capitale. Oastea otomană era mult mai numeroasă şi mai bine echipată decât trupele conduse de Tudor, care a poruncit rechiziţionarea cailor şi căruţelor din curţile boiereşti, în vederea expedierii muniţiei, a calabalâcurilor şi familiilor bulgarilor din oastea sa. Retragerea către Mănăstirea Cozia a fost bine pregătită, iar oştirea era în gardă să răspundă unor atacuri.

„Drumul cel mai scurt spre Oltenia era «drumul poştei», care trecea prin Şerbăneşti şi Slatina, pe care Tudor venise la Bucureşti. În loc de a lua acest drum ameninţat de turci, Tudor s-a îndreptat prin Găieşti spre Piteşti, unde era corpul de arnăuţi ai lui Iordache şi Farmache. Prima noapte o petrecu dincolo de apa Ciorogârlei, într-o poziţie favorabilă. În tot timpul marşului, Tudor lua cele mai potrivite măsuri pentru a preveni un atac prin surprindere. Noaptea, oştirea era aşezată în careu cu tunurile şi cu carele de muniţii şi de provizii la mijloc: de o parte şi de alta erau cavaleria şi rezerva, iar tabăra era înconjurată, până la distanţă de un sfert de oră, de sentinele călări. Tudor însuşi dădea personal, în fiecare noapte, cuvântul de ordine şi toată noaptea inspecta tabăra pentru a se încredinţa că ordinele sale au fost executate. În drum spre Oltenia, Vladimirescu a luat măsuri în vederea luptei cu eteriştii, de care se simţea ameninţat sau pe care voia să-i atace. Aşa se explică ordinul trimis de căpitanul Solomon, de a scoate pe oamenii lui lpsilanti din mânăstiri, lăsând în locul lor panduri şi de a veni grabnic în întâmpinarea sa, cu pandurii din Oltenia, la satul Goleşti. Această scrisoare către Solomon a fost trimisă, probabil, după ce Tudor a primit înştiinţarea că Iordache şi Farmache se pregăteau să-i bareze trecerea peste râul Argeş. lpsilanti voia să fie stăpân peste regiunea muntoasă a ţării şi nu admitea ca Tudor să-şi stabilească baza de operaţiuni la Cozia şi la celelalte mânăstiri din munţii Olteniei, care între timp fuseseră acaparate prin viclenie de eterişti. La Găieşti, Tudor află că Nicolae lpsilanti, împreună cu căpitanii Iordache, Ghencea, deli-başa Mihali, Farmache şi cu o mulţime de arnăuţi i-au tăiat drumul la Goleşti şi-i opresc trecerea spre Piteşti. Faptul se va petrece la 18 mai, şi este confirmat printr-o scrisoare a lui Iordache care-l avertiza că, dacă va înainta spre Piteşti, se va izbi de rezistenţa arnăuţilor săi“, relatează istoricul Ionel Zănescu în lucrarea „Ultimul drum al lui Tudor Vladimirescu“.

Acesta mai precizează că, după plecarea din Bucureşti, Tudor intră în relaţii cu chehaia-bei al paşei de Silistra, comandantul trupelor de invazie în Ţara Românească, şi ajunge cu el la un acord de cooperare militară împotriva lui Ipsilanti.

Conform istoricului Thomas Gordon, din porunca lui Al. Ipsilanti s-a pus la cale un complot în tabăra lui Tudor, iar printre cei care fuseseră atraşi în această conspiraţie se numărau principalii lui ofiţeri, Dimitrie Macedonski, Hagi Prodan, dar şi mai mulţi căpitani de panduri.

Întâlnirea dintre Tudor şi eterişti de la Goleşti

Tudor a hotărât să-i trimită cu o căruţă de poştă pe ofiţerii săi, Macedonski şi Al. Nicolaevici, la Piteşti. Cei doi s-au întors în aceeaşi zi cu răspunsul că Iordache şi Farmache urmau să-l aştepte la Goleşti, unde urmau să se întâlnească şi să discute. Cele două oştiri s-au aşezat pe poziţie de luptă.

„Iordache veni cu un detaşament de cavalerie şi, apropiindu-se ca la o bătaie de puşcă de oastea lui Tudor, invită pe acesta la o consfătuire, în prezenţa căpitanilor lui Tudor, convocaţi la cererea lui Iordache. Tudor primi, şi ambii şefi înaintară unul către altul, însoţiţi de câte 24 soldaţi de încredere. Tudor ceru socoteală lui Iordache de scrisoarea sa şi de motivele care l-au făcut să interzică trecerea oştirii sale spre Piteşti. La această cerere, Iordache răspunse că lpsilanti îl bănuieşte de necredinţă şi-i arătă o scrisoare a sa către turci. Răspunsul lui Tudor, consemnat de Rayband şi Liprandri, este fără echivoc. El a explicat faptul că politica sa faţă de turci nu poate fi identică cu a eteriştilor, întrucât el, deşi e gata de luptă cu otomanii, trebuie să caute a negocia cu ei, în folosul compatrioţilor săi; ca atare, nu se uneşte cu eteriştii, dar nici cu turcii, aducându-le argumentul că soarta lor nu se poate decide în Valahia; ei vor trebui să lupte în Imperiul Otoman, pentru eliberarea Greciei, iar la nevoie vor găsi azil în Ţara Românească. Discuţia s-a terminat cu îmbrăţişări şi jurăminte de credinţă, s-au tras focuri de bucurie şi de înfrăţire, după care cu toţii au mers până la casele lui Dinicu Golescu. Aici Tudor şi-a aşezat oastea în coloane, după obiceiul lui, iar el s-a urcat în chioşcul de deasupra porţii, însoţit de Iordache şi Farmache. Gheorghe (Iorgu) lpsilanti va veni şi el să întărească frăţia, prin grai şi înscris“, prezintă istoricul Ionel Zănescu.

Conducătorii eterişti încercau de mai multă vreme să-l înlăture pe Tudor, pentru că erau nemulţumiţi că nu reuşeau să-l controleze. Au fost mai  multe încercări de a-l suprima, care au eşuat. Disensiunea şi sentimentele potrivinice au crescut după execuţia de la Oteteliş a doi căpitani de arnăuţi, Iova şi Ienciu, oameni de încredere ai lui Iordache - unul dintre ei fiindu-i nepot. „De multe ori gândesc că v-am zis că Iordache îmi este vrăjmaş [ ... ] şi că dânsul îmi vrea moartea", le-ar fi spus Tudor căpitanilor săi în timpul retragerii din calea turcilor. Hagi Prodan a încercat să cumpere o parte din oştirea lui Tudor „Punctul culminant, care de fapt a fost pretextul arestării lui Tudor, l-a constituit executarea unor panduri pentru jafuri. Tudor s-a arătat necruţător cu manifestările de indisciplină din rândurile oştirii şi după spusele lui Cioranu, între Bucureşti şi Goleşti au fost omorâţi douăzeci şi patru de panduri pentru diferite furtişaguri. Tot acelaşi Cioranu, e de părere că «asemenea severe măsuri», pentru menţinerea disciplinei, erau nepotrivite în momentul acela când eram «de toate părţile înconjuraţi de inamici» şi când «se lucra de către străini în lagărul nostru o conjuraţie»“, se mai arată în lucrarea prezentată.

 Capturarea lui Tudor

 Tudor Vladimirescu a intrat în conflict cu mai mulţi căpitani de-ai săi, cărora le-a cerut să-i făgăduiască credinţă. Patru dintre ei i-au răspuns că nu e nevoie de un înscris, pentru că erau executaţi în orice moment. Ca să scape ce răzbunarea lui Tudor, aceştia au fugit. În ziua următoare, pe 21 mai, a avut loc o adoua întâlnire între Tudor şi Iordache. Ultimul a luat împreună cu el peste 200 de călăreţi împărţiţi în două grupe pentru a nu da de bănuit. „Având şi consensul căpitanilor, Tudor este dezarmat şi luat de Iordache spre Piteşti. Astfel, Tudor a putut fi înfrânt de eterişti, la Goleşti, fără luptă, pe calea vicleniei, complotului şi trădării. Însăşi cronica atribuită lui Ducas, reflectă această stare de lucruri: «Bunul şi vrednicul căpitan Iordache», a ştiut cum să procedeze căci «cu război niciodată întreg corpul lui Ipsilanti n-ar fi putut să învingă şi să reducă la tăcere pe Tudor». Urmărind ultimul drum a lui Tudor, după prinderea sa, reconstituirea poate fi următoarea: Urcat într-o căruţă de poştă, cu aghiotantul lui lpsilanti, urmat de alţi trei cu câte doi arnăuţi şi cu o escortă de mavrofori, călări, grupul se îndreptă spre Leordeni. Ajunşi aici, în dreptul văilor de acolo, le-a ieşit în cale Orfano cu 300 de arnăuţi, prilej cu care Tudor este pus în fiare.

La Grădiştea, cam la un sfert de oră de Câmpulung, Tudor este întâmpinat de 30 de flăcăi ai oraşului din bresle, măcelari şi brutari. Sosirea la Câmpulung s-a făcut către seară, convoiul trăgând la casa bogasierului Constantin Chiliosi, în apropiere de casa boierului Urianu, unde era găzduit Nicolae lpsilanti. A doua zi dimineaţa, pe sub muscele, porniră cu toţii spre Târgovişte, conăcind la prânz la cârciuma de piatră şi de-abia la miezul nopţii s-a ajuns în apropiere de Târgovişte, Tudor fiind păzit de soldaţi eterişti de la un avanpost. Înainte ca Tudor să fie prezentat lui Ipsilanti, la bariera Târgoviştei fu suit pe un cal ţărănesc, cu scări de lemn, având picioarele legate pe sub burta calului“, menţionează istoricul Ionel Zănescu.

Asasinarea lui Tudor Vladmirescu

Există mai multe versiuni cu privire la asasinarea lui Tudor Vladimirescu.

„Mihai Cioranu, aghiotant al lui Tudor, îl zăreşte ultima dată pe acesta la Piteşti, în casele boierului Iancu Mavrodol, şi cu această ocazie el surprinde o discuţie între Tudor Ghencea şi Iordache, relatată de el astfel: Tudor: «Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămaşa morţii. Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare, şi nu veţi fi niciodată, a vă bate cu dânşii cu ispravă ... , voi oameni fără căpătâi şi străini cu totul de această ţară». Referitor la supliciul lui Tudor, Cioranu, mărturiseşte că Tudor ar fi fost încredinţat unui tribunal de boieri, ce se ziceau pământeni, ca Geartol, spre a fi judecat şi osândit. Torturat de aghiotanţii lui lpsilanti, Lasani şi Scufi - ultimul fiind cel care a fugit cu banii casei Eteriei greceşti - Tudor va fi ucis în taină de Caravia, pe malul iazului ce curgea pe lângă oraş, iar cadavrul aruncat într-un puţ de lângă grădina lui Geartol“, se arată în studiul „Ultimul drum al lui Tudor Vladimirescu“.

O altă variantă arată că Tudor ar fi fost încredinţat unei grupe de arnăuţi care l-au dus noaptea pe malul Ialomiţei, unde a fost lovit cu săbiile şi aruncat în apa Ialomiţei.

O nouă versiune constă în faptul că uciderea lui Tudor a fost încredinţată secretarului lui Ipsilanti şi la doi aghiotanţi ai săi care l-au dus afară din oraş până în faţa unei gropi săpate curând.

Conform unei alte istorisirii, Tudor a fost condamnat la moarte de consiliul de război al eteriştilor, dar, la început, Ipsilanti a oprit execuţia, însă la presiunea lui Iordache ordonă uciderea sa. Pentru ca lpsilanti să-şi ascundă adevăratele intenţii, Tudor ar fi fost chemat la un ospăţ la Mitropolie, după care a fost omorât. O altă interpretare arată că Tudor a fost decapitat, iar ultima supoziţie făcută s-a referit la împuşcarea sa, după care s-a trecut la ciopârţirea trupului.