Ultima zi de lucru a unui medic rezident, care a susţinut cu succes examenul pentru obţinerea specialităţii. „Şi cu mine ce se întâmplă de azi?“

Ultima zi de lucru a unui medic rezident, care a susţinut cu succes examenul pentru obţinerea specialităţii. „Şi cu mine ce se întâmplă de azi?“

Radu a avut asigurat locul de muncă doar pe perioada rezidenţiatului FOTO: www.facebook.com/grigorescu.dan

Şeful Secţiei chirurgie plastică şi reconstructivă la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Braşov, Dan Grigorescu, a prezentat, pe pagina sa de Facebook, drama unui medic rezident aflat în ultima sa zi de lucru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Radu, la fel ca cei mai mulţi medici rezidenţi din România, a avut asigurat locul în cadrul spitalului doar pe perioada determinată în care şi-a desfăşurat rezidenţiatul. La final, după ce a susţinut cu succes examenul pentru obţinerea specialităţii, medicul s-a trezit şomer. 
 
„Prima zi de şomer a lui Radu
 
Radu a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist. De altfel, la începutul lui noiembrie a şi dat examenul pentru obţinerea specialităţii, la care comisia din Craiova i-a acordat media 9,11. Bun băiat, nu?
 
Ca urmare, la petrecerea de final de an, i-am făcut lui Radu surpriza de a-i acorda o Diplomă de apreciere nu atât pentru că este primul rezident de chirurgie plastică şi reconstructivă „produs original de Braşov”, ci, mai ales, în semn de apreciere a eforturilor depuse de el în anii grei de rezidenţiat pentru a-şi desăvârşi devenirea personală şi profesională.

Normal, aţi spune voi, cei ce citiţi aceste rânduri.

Numai că nu e nici pe departe aşa!
Radu a venit în 3 ianuarie pe secţie şi m-a întrebat: „Şi cu mine ce se întâmplă de azi? Că din 31 mi s-a terminat contractul cu spitalul.”
Avea dreptate! De aceea, ieri a fost prima zi de şomer a lui Radu.
Şi când zic „de şomer”, comit o mare inexactitate, pentru că nimeni (dar nimeni!) nu l-a călăuzit instituţional pentru acest moment.
Nici Ministerul Sănătăţii, nici Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, nici Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă al cărui angajat a fost până acum câteva zile. Toate aceste instituţii l-au abandonat. Aş putea spune chiar că l-au lăsat de izbelişte! Pe niciun reprezentant al acestor instituţii nu l-a interesat ce va face Radu de mâine sau cum îşi va câştiga pâinea pentru el şi pentru familia sa!

Nimeni nu şi-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituţional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap „s-o taie” dincolo, departe!
Veţi spune că e bine că măcar mie îmi pasă. Dar în ce calitate în afară de cea umană? Pentru că în cea de şef de secţie clinică nu am nicio putere, iar în cea de conducător de rezidenţiat nici atâta, de vreme ce această perioadă s-a terminat...

Ei, bine, trebuie să recunosc public că am cam obosit să identific situaţii la limită apărute în sistem şi să le mai şi găsesc o rezolvare. Anul trecut a fost Ion Piroiu căruia a trebuit să i se găsească un loc în societate, anul acesta este Radu multiplicat cu „n”...

Pentru că nu este vorba doar de Radu, ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenţi aflaţi în aceeaşi situaţie şi cărora Ministerul Sănătăţii nu şi-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp - tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialişti pe care şi le-au câştigat prin concurs în urmă cu două luni! Şi pe baza cărora toţi aceşti tineri frumoşi, deştepţi şi bine pregătiţi profesional (o spun notele de examen!), dar blocaţi în situaţia de a nu fi liberi, s-ar fi putut măcar înscrie cu drepturi depline în Colegiul Medicilor, şi-ar fi obţinut Autorizaţia de liberă practică şi ar fi putut să înceapă să-şi caute de lucru până la organizarea primelor concursuri de medici specialişti din spitalele care abia îi aşteaptă!
DAR NU!

Lui Radu şi omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament şi să se uite în zare, nedumeriţi.

Că parcă prea ar fi înjositor să se prezinte la AJOFM şi să ceară ajutor de şomaj (375 + maxim încă vreo 800 = 1175 lei pe lună, adică puţin peste 50 de lei/zi lucrătoare).

Întreb şi eu, parafrazând leit-motivul unui joc de pe vremea copilăriei mele: „Ţară-ţară, vrei (sau nu) ostaşi?”

Că dacă da, schimbă naibii fie reglementările în vigoare, fie pe aceia pe care nu îi duce capul să-i ducă mintea!
 
N.B.: Nu trageţi în Radu! Eu sunt capul răutăţilor din această postare. El e doar nedumerit de ceea ce i se întâmplă! 

Doar că de azi stă acasă!“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: