Trei copii s-au rătăcit de Ziua Naţională în zona împădurită din Rânca. Jandarmii i-au găsit la timp

Trei copii s-au rătăcit de Ziua Naţională în zona împădurită din Rânca. Jandarmii i-au găsit la timp

Copiii au fost găsiţi la o distanţă de un kilometru de locul dispariţiei

Trei copii care s-au rătăcit, ieri, de Ziua Naţională, în zona Rânca, din judeţul Gorj. Aceştia au fost găsiţi la timp de jandarmii montani.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În jurul orei 13.00, jandarmii au fost sesizaţi telefonic de o persoană că, în zona împădurită, din apropierea pârtiei de schi ,,Telescaun’’, se aud strigăte.
„Deplasându-se la locul indicat, jandarmii montani au găsit pe numitul I.P.D. din municipiul Bucureşti, de 40 de ani, aflat cu familia în minivacanţa de Ziua Naţională în staţiunea Rânca, ce le-a relatat că, fiul său minor, împreună cu alţi doi copii, de asemenea minori, s-au jucat la liziera pădurii şi nu mai sunt de găsit. Jandarmii montani, în colaborare cu lucrătorii Salvamont Rânca, au început căutările în zona împădurită, în avalul pârâului Galbenu, iar, în jurul orei 13.45, au reuşit identificarea celor trei copii, la aproximativ un kilometru de liziera pădurii“,
se arată într-un comunicat al Jandarmieriei Gorj.
 

Copiii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale 

Copiii au vârste cuprinse între 12 şi 13 ani şi sunt din Bucureşti. Aceştia nu au suferit leziuni şi nu au necesitat îngrijiri medicale. Copiii le-au povestit jandarmilor că intenţionau să se întoarcă la liziera pădurii de unde au plecat, dar s-au dezorientat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările