Teatrul „Milescu“, printre primele din Regat. A fost înfiinţat de un magistrat iubitor de teatru şi a fost închis de un cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Milescu a fost întemeiat de avocatul şi primarul oraşului Târgu Jiu Francisc Milescu în prelungirea casei sale care se afla pe strada Unirii, care acum este un corp al unui spital. A funcţionat începând din anul 1875 şi a fost al cincilea teatru din ţară.

Pe scena teatrului din Târgu Jiu au urcat numel grele ale dramaturgiei româneşti, cum ar fi Constantin Nottara, Matei Millo, Elvira Godeanu, George Vraca, Constantin Tănase, Ion Manolescu, Ion Finteşteanu, Elena Teodorini, Nicolaer Leonard, George Enescu.

„Au conferenţiat aici Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Sala avea, de o parte şi de alta a scenei, scaune pluşate, iar, în spate, două rânduri de loji. Exista şi o galerie în partea de sus a sălii. Lojile erau îmbrăcate în pluş roşu şi fiecare avea câte 4-5 scaune şi o oglindă. Tavanele erau pictate în frescă, fie cu scene mitologice, fie cu figuri ale celebrilor autori dramatici. Pe frontonul de deasupra scenei erau picturi reprezentând pe zeul Apollo şi cele nouă muze, având la picioare pe măscăriciul Momus. Din tavan atârna un candelabru în care în primii ani de existenţă a teatrului se puneau lumânări, iar după anul 1906 se aflau becuri electrice“, arată cercetărul gorjean Ion Duguleanu. 

Cine a fost fondatorul teatrului

Francisc (Frantz) Milescu, fondatorul primului teatru din oraşul Târgu-Jiu, s-a stabilit în reşedinţa judeţului în anul 1869, ca urmare a faptului că fusese numit preşedinte al Tribunalului Judeţean Gorj. Acesta era originar din Turnu-Severin şi făcuse studii la Viena. Acesta era un iubitor de teatru şi la multe reprezentaţii pe marile scene din ţară şi din străinătate. Francisc Milescu s-a căsătorit cu sora prietenului său, Vasile Lascăr, care a fost primar al Târgu Jiului şi ministru de Interne.

„Frantz Milescu va construi, alături de casa cu etaj, din strada «Unirii», şi o sală de teatru, data exactă a construcţiei acesteia fiind controversată. Avocatul Frantz Milescu avea să ocupe atât funcţia de consilier local, cât şi funcţia de primar al oraşului Târgu-Jiu, aceasta din urmă, în preajma declanşării războiului de independenţă al României. Într-o adresă a primăriei oraşului Târgu-Jiu către epitropii bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Târgu-Jiu, document datat 7 octombrie 1875, se precizează faptul că, urmare a unei reprezentaţii teatrale date în oraş, se strânsese suma de 331 de lei şi 50 de bani, aceasta urmând a fi utilizată la reconstrucţia acelei biserici“,

arată istoricul Daniela-Liliana Pătraşcu. 

Clădirea teatrului a fost reamenajată în anul 1896

Din dorinţa de a asigura evacuarea în siguranţă a spectatorilor în cazul unui incendiu, Frantz Milescu solicita primăriei oraşului Târgu-Jiu permisiunea ca, pe lângă cele două ieşiri spre curtea interioară a imobilului, să-i fie permisă amenajarea celei de-a treia ieşiri. Astfel, clădirea teatrului a fost reamenajată în cursul anului 1896. A fost realizată această nouă ieşire ce era orientată spre strada Gării, care va ajunge, ulterior intrarea principală a teatrului.

Proiecţii cinematografice în anul 1907

În anul 1906, în sala teatrului Milescu din Târgu-Jiu a fost introdus iluminatul electric, astfel că, în cursul anului următor, aici se realizau proiecţii cinematografice. „În perioada 25-27 februarie 1907, pe scena teatrului Milescu din Târgu-Jiu a susţinut spectacole trupa teatrală a domnului Petre Liciu. În acelaşi an, Aristitza Romanescu, fiica târgujiencei Paulina Stavrescu, căsătorită Demetriad, se va afla pe scena teatrului Milescu din oraşul Târgu-Jiu. Teatrul Milescu din Târgu-Jiu nu a dispus de o trupă proprie de teatru, precum cele din Bucureşti, Iaşi, Craiova, ci de o sală de spectacole pusă temporar la dispoziţia unor companii teatrale locale sau venite în turneu în oraş“, arată Daniela-Liliana Pătraşcu. 

Teatrul a fost închis de cutremur

Sala teatrului Milescu din Târgu-Jiu s-a aflat în proprietatea familiei Milescu până la data de 21 iunie 1918. Eliza Fr. Milescu o lăsat-o prin testament nepoatei sale, Margareta E. Rădulescu, din Bucureşti. După moartea lui Milescu şi apoi a soţiei sale, teatrul a fost mereu închiriat de diferiţi agenţi teatrali, fiind întreţinut de primăria oraşului. După o perioadă de 10 ani în care teatrul Milescu din Târgu-Jiu s-a aflat în proprietatea doamnei Margareta E. Rădulescu.

„La 20 iunie 1928, aceasta a vândut-o primăriei oraşului Târgu-Jiu în schimbul sumei de 2 milioane de lei. Preluată de Primăria oraşului Târgu-Jiu, sala de spectacole a teatrului Milescu avea să fie consolidată şi reamenajată, cortina şi decorurile teatrului fiind pictate de către pictorul Iosif Keber. În aceste condiţii, teatrul Milescu a găzduit numeroase spectacole în următorii 12 ani, anterior cutremurului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, cutremur ce a afectat grav sala de spectacole a teatrului Milescu, instituţie care îşi înceta, astfel, existenţa“, a mai menţionat Daniela-Liliana Pătraşcu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite