Târgu-Jiu: Vâlcean fugar, prins la Stoina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost preluat de poliţiştii vâlceni
Bărbatul a fost preluat de poliţiştii vâlceni

Un bărbat de 29 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost urmărit azi-noapte pe raza comunei Stoina de către oamenii legii, întrucât a refuzat să oprească la semnalul mai multor echipaje de poliţie.

Evenimentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 01.00, când poliţiştii i-au făcut semn şoferului să oprească. Acesta nu s-a conformat şi a apăsat pe acceleraţie. Urmărit fiind de poliţişti,  fugarul a intrat cu maşina în şanţ. Vâlceanul  a luat-o la fugă prin pădure, însă în spatele său au fost oamenii legii, care l-au imobilizat şi l-au condus la cea mai apropiată secţie de poliţie. Primele cercetări au arătat că acesta conducea o maşină cu numere false şi avea permisul suspendat. „La ora 01:10,  poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Stoina, în timp ce efectuau o acţiune în cadrul Planului de măsuri Siguranţa 2010, împreună cu poliţiştii Posturilor de Poliţie Cruşeţ, Căpreni, Hurezani şi Stejari, au depistat în trafic un autoturism de culoare albă, al cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalul mai multor echipaje de poliţie. Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului pe DN 6 B, iar pe raza comunei Stoina, satul Păişani, autoturismul a părăsit partea carosabilă, fiind avariat în partea din faţă şi abandonat de conducătorul auto.La scurt timp, conducătorul auto a fost prins şi imobilizat de poliţişti“, precizează Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

În momentul în care a fost prins, şoferul fugar purta o pereche de mănuşi. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat şi refuz de recoltare a probelor biologice. Bărbatul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea pentru continuarea cercetărilor, acesta fiind suspect de comiterea mai multor furturi pe raza acestui judeţ.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite