Târgu-Jiu: Tragedie într-o familie din Târgu-Cărbuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi bătrâni se zbat între viaţă şi moarte
Cei doi bătrâni se zbat între viaţă şi moarte

Un tânăr de 33 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a murit astăzi, în jurul  orei 10.00, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. În aceeaşi încăpere se aflau şi părinţii săi, care au ajuns în stare de inconştienţă la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu.

Florin Pârlogea a fost transportat la morgă, iar medicii încearcă să-i ţină în viaţă cu ajutorul aparatelor pe părinţii săi. Nenorocirea s-a produs din cauza emanaţiilor de gaze de la o sobă defectă.

Sunt membrii ai aceleiaşi familii şi  locuiau într-un imobil, de pe strada  Pieţei din Târgu-Cărbuneşti. Aceştia au fost găsiţi într-una dintre camere. Băiatul lor de 33 de ani a fost găsit decedat, iar părinţii în stare de inconştienţă. Se pare că aceştia au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon“, a declarat Daniel Tivă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite