Târgu-Jiu: Tradiţii japoneze la Muzeul de Istorie şi Arheologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Judeţean Gorj găzduieşte începând de astăzi, o serie de manifestări dedicate în memoria sculptorului Constantin Brâncuşi.

Manifestările sunt organizate de către reprezentanţii Muzeului Judeţean, Primăriei Târgu-Jiu şi cei ai culturii japoneze, în memoria sculptorului. În  această seară, începând cu ora 18.00, va fi deschisă expoziţia intitulată „Pictori olteni de ieri şi de azi” în care se găsesc lucrări semnate de Theodor Aman, Ion Ţuculescu, Francisc Şirato, Corneliu Baba, Viorel Mărgineanu, Nicolae Grigorescu, Octav Grigorescu, Florin Mitroi, Mariana Nicodim. Mâine, începând cu ora 10.00, participanţii la eveniment împreună cu oaspeţii japonezi vor vizita Muzeul Arhitecturii Ţărăneşti de la Curtişoara, iar de la ora 16.00, vor merge la secţia de istorie a Muzeului Judeţean Gorj unde se va deschide expoziţia „Murmurul tradiţiei. România – Japonia”. Aceasta va cuprinde obiecte tradiţionale ţărăneşti din ambele ţări. Artista Akiko Kimura va arăta celor interesaţi modul în care aranjamentele florale devin artă, făcând câteva demonstraţii de ikebana după principiile frumosului în cultura japoneză. Evenimentul se va încheia duminică, atunci când oaspeţii vor participa la Liturghie, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite