Târgu-Jiu: Sediul Primăriei Plopşoru, într-un conac retrocedat familiei Tătărăscu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Plopşoru îşi are sediul în reşedinţa lui Alexandru Tătărăscu
Primăria Plopşoru îşi are sediul în reşedinţa lui Alexandru Tătărăscu

Autorităţile locale trebuie să găsească soluţii pentru ca, într-o perioadă de doi ani, să se mute într-un alt sediu.

Conacul în care funcţionează şi în prezent Primăria comunei Plopşoru a fost reşedinţa lui Alexandru Tătărăscu, fratele marelui om politic Gheorghe Tătărăscu, prim ministru timp de patru ani, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost retrocedată în urmă cu trei ani moştenitorilor lui Alexandru Tătărăscu. „Legea menţionează că o perioadă de cinci ani, după ce imobilul a fost înapoiat foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, poate să fie folosit în continuare de cei care-l au în folosinţă. Au trecut trei ani şi trebuie ca într-o perioadă de doi ani să găsim o altă locaţie sau să construim un sediu nou“, a precizat Petre Grigorie, primarul comunei Plopşoru. Acesta a precizat că a obţinut un teren în suprafaţă de două hectare, care a fost donat primăriei de către o firmă care vrea să construiască în zonă o termocentrală. „Pe acest teren s-a aflat casa lui Dincă Schileru (nr.r. – un ţăran gorjean care a fost ales deputat). Mai rămâne să obţinem fondurile necesare pentru construcţia sediului primăriei“, a adăugat primarul Grigorie.

Reşedinţa familiei Tătărăscu din satul Poiana nu mai există

Familia Tătărăscu a deţinut în judeţul Gorj numeroase proprietăţi. Sanda Negropontes Tătărăscu, fiica lui Gheorghe Tătărăscu, care a murit în vara trecută, a obţinut în instanţa de judecată o clădire din centrul municipiului Târgu-Jiu, în care acum funcţionează un hotel. Dan Captilin a fost reprezentantul acesteia în judeţul Gorj. El ne-a precizat că reşedinţa de vară a familiei Tătărăscu aflată în satul Poiana, de lângă oraşul Rovinari, nu mai există, pentru că a fost afectată de lucrările miniere: „Cula şi o biserică au fost mutate în incinta Muzeului Satului de la Curtişoara, restul nu mai există. Familia Tătărăscu a mai obţinut anumite suprafeţe de terenuri agricole şi forestiere în judeţul Gorj“.


Ce a făcut Gheorghe Tătărăscu pentru Gorj

Gheorghe Tătărăscu a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea economică a judeţului Gorj. Multe dintre unităţile economice înfiinţate de acesta funcţionează şi acum. Fabrica de confecţii produce mai mult pentru export. Fabrica de ţigarete, hidrocentrale, fabrica de cărămidă sunt doar câteva dintre unităţile economice care se leagă de numele fostului prim-ministru. Şi Ansamblul monumental Calea Eroilor a fost realizat cu sprijinul financiar al familiei Tătărăscu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite