Târgu-Jiu: Pandurii nu vor fi programaţi dacă nu plătesc milionul de euro la Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Pandurii a primit azi înştiinţarea oficială din partea LPF că în cazul în care nu ajunge la un acord cu FC Dinamo până joi echipa nu va fi programată la meciul din etapa viitoare cu Oţelul Galaţi.

Mircea Sandu anunţase la începutul lunii că oficialii Pandurii trebuie să retragă plângerea din instanţele civile în cazul Ilie Iordache, până la 23 septembrie, în caz contrar urmând să suporte consecinţele pentru încălcarea statului FRF. Sandu anunţase atunci că Pandurii va fi dezafiliată după ce va propune Comitetului Executiv acest lucru dar azi nu s-a luat în discuţie acest lucru dar Pandurii au aflat că e posibil să fie excluşi din campionat pe căile legale obişnuite stabilite de regulament.

Dragomir: „Nu vor fi programaţi în campionat”


Cel care a adus la cunoştinţă gorjenilor vestea a fost şeful Ligii, Dumitru Dragomir, care a anunţat că gorjenii au timp până mâine ori să achite suma ori să rezolve litigiul cu Dinamo într-un alt mod. „Eu nu am făcut decât să pun în aplicare deciziile comisiilor jurisdicţionale. Am luat în discuţie astăzi în Comitetul Executiv decizia neprogramării echipei Pandurii. Am trimis deja hârtie către Pandurii prin care îi înştiinţam, şi, dacă până mâine nu va rezolva litigiul pe care îl au cu Dinamo, nu vor fi programaţi în campionat. Asta este prima măsură împotriva clubului Pandurii, propunea de dezafiliere urmând să fie luată într-o altă şedinţă a Adunării Generale dacă nu se stinge litigiul", a explicat Dragomir.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite