Târgu-Jiu: Ion Drăgan, vânătorul de premii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Ion Drăgan, vânătorul de premii
Târgu-Jiu: Ion Drăgan, vânătorul de premii

A crescut într-o familie de oameni simpli şi a descoperit pasiunea pentru cântecul popular de la o vârstă fragedă. Bunicii au fost cei care l-au susţinut de la început. Ion Drăgan a reuşit să obţină până în prezent cele mai râvnite premii naţionale la festivaluri folclorice importante.


Pentru că îi plăcea atât de mult să asculte muzica populară, bunicul său din Licurici i-a cumparat un picap, de care-şi aminteşte cu drag şi acum.

Am copilărit în casa bunicilor de la Frumuşei. Bunicul meu făcea care iar bunica îmi cânta când mergea cu vitele pe câmp. Cel mai fericit am fost când mi-au cumpărat un picap iar eu fredonam piesele marilor interpreţi ai acelor timpuri”, spune Ion Drăgan.

Viaţa l-a încercat de mic. Pe lângă problemele de sănătate, interpretul de muzică populară a trebuit să lupte şi împotriva voinţei părinţilor lui, pentru a urma o carieră muzicală. Cea care i-a descoprit talentul a fost învăţătoarea Eugenia Alioanei din Alunu de Vâlcea, care l-a îndemnat să urce pe scenă pentru a-şi încerca norocul. Elev în clasa a şaptea, acesta nu a reuşit să-şi învingă emoţiile, fiind nevoit să coboare ruşinat de pe scenă înainte să termine cântecul pe care îl începuse. Publicul l-a aplaudat şi l-a încurajat, cu toate că nu îi dezvăluise calităţile sale adevărate. De atunci a urmat o pauză lungă în care nu a făcut altceva decât să se apropie mai mult de folclor , mergând la baluri, la hore şi la nunţi însă doar ca spectator.  La vârsta de 24 de ani a hotărât că muzica populară este prioritară în viaţa lui şi a început să străbată ţara-n lung şi-n lat pentru a le prezenta românilor cântecele sale. Doinele l-au făcut însă celebru.

Am mers in festivaluri , unde mi se spunea vânătorul de premii şi am luat tot ce s-a putut. Am obţinut  aproape o sută de premii. Descoperirea mea a fost facută de către specialiştii în radio si televiziune din Bucureşti, printre care Eugenia Florea, Gruia Stoian, Angela Marinescu, Elize Stan, Steluţa Popa, Gheorghe Oprea, Carmen Brabete şi Emilia Comişel.  Eugenia Florea m-a susţinut dintotdeauna”, mai spune interpretul de muzică populară.

Mergând pe considerentul că cel mai mult contează calitatea, nu cantitatea, Ion Drăgan nu are încă un cd de muzică populară, în schimb are o grămadă de piese care i-au pus în evidenţă calităţile vocale. În prezent, artistul este colaborator la Ansamblul „Maria Lătăreţu” şi „Doina Gorjului” iar ironia sorţii a făcut ca să fie angajat al Ansamblului Vlăsceanca, din Videle-Teleorman.

Asa a fost să fie. Sunt tot timpul pe drumuri. La Băleşti, în Gorj,  locuiesc cu  şase fraţi, trei băieţi şi trei fete.”, a încheiat gorjeanul, interpret de seamă al muzicii populare.

Alături de el sunt mereu prietenii de cântec  Victoriţa Lăcătuşu, Maria Loga, Gelu Voicu şi Ştefania Rareş“, a încheiat Ion Drăgan. Artistul se pregăteşte în această săptămână să organizeze mai multe spectacole de colinde cu interpreţii din Mehedinţi. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite