Targu-Jiu: Dorin Hârsu şi-a rupt degetele pentru victorie

Fostul portar al echipei Pandurii din perioada de glorie a fotbalului gorjean a ajuns să antreneze portarii echipei sale de suflet.

Dorin Hârsu a fost unul dintre portarii echipei Pandurii atunci când formaţia gorjeană a început lupta pentru promovarea în prima ligă. Din păcate pentru el, cu o jumătate de an înainte de promovarea în Liga I nu a mai putut juca la Pandurii, neputându-se bucura de munca alături de colegii săi. Deşi a fost tentat în primă fază să renunţe definitiv la fotbal, Hârsu a continuat să se antreneze şi să apere la echipe de liga a II-a şi a III-a, apucându-se între timp de antrenorat şi revenind la echipa la care s-a consacrat.

A jucat nouă ani pentru Pandurii

S-a apucat de fotbal la 12 ani şi până la 17 ani s-a pregătit la Sadu. Pasiunea pentru fotbal i-a fost cultivată de un alt fost portar de la Pandurii, Constantin Marcoci, pe atunci antrenor de fotbal la grupele de copii şi juniori. „A fost decizia mea să fiu portar, eram puţin mai năzdrăvan când eram mic. Se spune că portarii au o nebunie aparte. Aveam asta şi am învăţat foarte multe şi de la domnul Marcoci, un portar foarte bun la Pandurii în anii 80. Îmi doream în primul rând să învăţ să apăr cât mai bine şi să ajung la o echipă bună“, povesteşte Dorin Hârsu. Când avea 17 ani, echipa locală Metalurgistul Sadu a promovat, iar Hârsu a ajuns să joace direct la divizia B cu Mihai Stelescu ca antrenor. De la Sadu a plecat la Corvinul Hunedoara, iar după doi ani a revenit la Târgu-Jiu, fiind căutat de fostul antrenor Stelescu, pentru că Pandurii doreau să promoveze în divizia B. La 21 de ani a fost transferat la Pandurii, unde a avut o evoluţie foarte bună. „Aveam un colectiv extraordinar şi jucam de patru ani de zile în aceeaşi formulă“, îşi aminteşte antrenorul de portari.
Portarul spune că a plătit destul de scump pasiunea pentru fotbal: „Am avut toate degetele de la mână rupte. Unele au avut doar entorse, dar unele au fost operate şi nu am niciun deget la care să nu fi avut probleme. Toate mi-au sărit din încheieturi. Ştiu şi fiecare jucător care mi l-a întors sau rupt“.

Nu vrea ca fiul său să fie portar

Hârsu are un băieţel de trei ani, dar spune că nu-l va lăsa să aleagă aceeaşi cale ca şi el: „Să facă orice sport şi să aleagă orice altceva, dar numai portar nu. Ştiu prin ce am trecut eu, viaţa de portar e foarte grea, iar puştiul meu nu are nebunia mea. Cu o astfel de nebunie, să sari, să te arunci aşa după minge trebuie mult curaj şi să treci peste urmări. Îţi mai rupi o mână, câteva degete, e inevitabil”.

Ce-i place

„Fiecare meserie are părţi frumoase, şi ca antrenor e bine să-i înveţi pe alţii ce ai învăţat o viaţă ca portar. Dar şi să aperi în poartă e frumos”.

Ce nu-i place

„Ca portar ai cea mai neplăcută perioadă când greşeşti şi echipa ia gol din cauza ta. Dacă echipa pierde, e greu să îţi revii. Dacă greşeşte fundaşul sau atacantul poate nu e atât de grav, dar, dacă greşeşte, portarul nu mai poate salva nimeni nimic.”

Întrebări şi răspunsuri

Cum ai trecut de despărţirea de Pandurii, înainte de a vedea realizată promovarea în Liga I?
D.H.: Foarte greu. A fost o perioadă extrem de dificilă. Am fost tare dezamăgit când a trebuit să plec de aici. Am vrut să mă las de fotbal la 29-30 de ani. Mă lăsau să plec unde vreau fără condiţii, dar dezamăgirea fiind mare, am vrut să renunţ.

Cum e să revii la Pandurii, dar ca antrenor cu portarii?
D.H.: Sunt foarte bucuros că m-am întors, era echipa mea de suflet şi nu mai credeam că pot reveni aici. Atâţia ani cât am fost plecat credeam că m-au uitat cei de aici. Mi-au propus să vin şi am acceptat imediat, nu am avut nicio obiecţiune şi nicio condiţie de pus. Nici nu mă gândisem vreodată să revin aici, deşi e cea mai mare bucurie a mea.