Târgu-Jiu: Dispariţia tânărului plecat la muncă în Barcelona, doar o farsă

Părinţii lui Georgian Găman le-au cerut poliţiştilor să nu-l mai caute pe fiul lor, întrucât i-a anunţat că venirea lui acasă a fost doar o păcăleală.Dispariţia a fost sesizată în urmă cu trei săptămâni, iar după ce s-a văzut la ştiri, tânărul de 20 de ani a sunat acasă pentru a-i linişti pe cei care i-au dat viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numai părinte să nu fii în momentul în care te sună copilul, îţi spune că vine acasă şi brusc i se închide telefonul. Aşa începe să descrie Lăcrămioara Găman, o femeie din comuna Bâlteni, situaţia mai întâi tragică şi apoi comică prin care a trecut. Fiul său a sunat ultima dată acasă pe data de 24 august, când şi-a anunţat părinţii că se află la Bucureşti cu o sumă importantă de bani. Acesta a plecat în Spania în urmă cu doi ani şi de atunci se întorcea ocazional în comuna Bâlteni, însă după ultimul apel parcă l-a înghiţit pământul, motiv pentru care, după o săptămână, părinţii săi au alertat poliţia, trecându-le prin minte cele mai mai macabre variante. „Noi am crezut că l-a omorât cineva, pentru că altfel nu puneam poliţia pe jar. Am plâns o săptămână întreagă. Lucrez ca paznic şi n-am mai avut linişte deloc. După ce l-am dat dispărut, copilul a văzut că e dat la ziar, iar zilele trecute ne-a sunat şi ne-a spus că e bine şi că se află în Peru, acasă la prietena lui, pe care a cunoscut-o la Barcelona. Nici nu ştiu unde e Peru ăsta, dar m-a asigurat că e bine. A zis că ne-a făcut o farsă când ne-a anunţat că vine acasă şi să nu-l mai căutăm cu poliţia. Vai de capul meu ce mai glumă“, declară Lăcrămioara Găman, mama tânărului dat dispărut până acum câteva zile.

Poliţia a oprit căutările

Părinţii lui Georgian Găman i-au anunţat pe oamenii legii că fiul lor trăieşte nestingherit peste hotare. „Au venit şi ne-au comunicat că i-a sunat copilul care e plecat de doi la muncă în Spania. S-au oprit cercetările“, declară Dan Blându, agent şef la Postul de Poliţie Bâlteni. „Farsa ne-a făcut-o pe data de 24 august. Ne-a dat un telefon scurt din Bucureşti, părea a fi În Gara de Nord, dar noi n-am făcut glume cu poliţiştii. Chiar am luat totul în serios şi sper să nu luăm amendă că i-am pus degeaba în alertă. Colegii mei de serviciu sunt martori că am plâns de supărare. Eram disperată pentru că la Cocoreni, la noi în sat, avusese loc o crimă“, a mai spus Lăcrămioara Găman, mama tânărului de 20 de ani.

O lună de la farsă

Mâine se împlineşte exact o lună de când Georgian le-a spus părinţilor că vine acasă. Soţii Lăcrămioara şi Eugen Găman nu ştiu exact ce şi unde munceşte acum fiul lor, însă susţin că telefonul primit în urmă cu câteva zile i-a liniştit. „Noi ne-am speriat, iar el ne-a întrebat dacă am înnebunit de l-am dat la ziar. Cred că s-a văzut şi el pe internet şi la ştiri“, încheie Lăcrămioara Găman, mama acestuia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: